Neamţ: Două dosare penale deschise în urma surpării podului de la Luţca

Procurorii au deschis două dosare penale în urma surpării podului de la Luţca, eveniment în urma căruia o persoană a fost rănită, informează News.ro. Unul dintre dosare vizează vătămarea corporală din culpă, iar celălalt – abuzul în serviciu, ambele fiind deschise in rem.

Podul prabusit in NeamtFoto: Captura YouTube

Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman au declarat că în urma incidentului de la Luţca, în urma căruia podul peste Siret s-a rupt, au fost deschise două dosare penale.

Primul dosar de cercetare penală se referă la săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, iar cel de-al doilea pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu. În acest al doilea dosar anchetatorii urmează să stabilească modul cum a fost reabilitat podul respectiv.

Ambele dosare au fost deschise in rem şi se referă la fapte, deocamdată nefiind anchetată nicio persoană.

Pompierii au fost anunţaţi, joi după-amiază, despre faptul că o parte din podul de peste râul Siret ce face legătura între localităţile Sagna şi Luţca s-a rupt.

“Un autocamion şi o autoutilitară se aflau pe pod. În urma evenimentului produs a rezultat o victimă, un bărbat de 56 de ani, care a fost scos din interiorul autocamionului de către participanţii la trafic. Acesta a fost preluat de către echipajele medicale sosite la locul evenimentului, urmând a fi preluat de echipajul SMURD TIM pentru a fi transportat la CPU Roman”, a transmis ISU Neamţ.

De asemenea, IPJ Neamţ a precizat circulaţia rutieră a fost deviată.

„Având în vedere că circulaţia rutieră este blocată, au fost instituite filtre rutiere pentru informarea conducătorilor auto şi devierea traficului rutier pe Drumul Naţional 15 D, Roman – Gâdinţi”, a anunţat IPJ Neamţ.

Etichete:

Distribuie articolul:

Share on facebook
Share on twitter
Share on pinterest
Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Articole populare

Newsletter

Rămai la curent cu cele mai importante știri ale momentului.