Nicolae Dică, detalii neștiute de la negocierile cu Gigi Becali – Marele obiectiv de la FCSB


Red. Sport •
HotNews.ro

Nicolae Dică a susținut miercuri prima conferință de presă în calitate de antrenor al formației FCSB. Este al doilea mandat al fostului internațional român pe banca tehnică a vicecampioanei României la fotbal.

Nicolae DicaFoto: JACK GUEZ / AFP / Profimedia

Nicolae Dică și marele obiectiv: calificarea în grupele Conference League

Pentru antrenor urmează un meci foarte important, returul cu Saburtalo din turul doi preliminar al Conference League. În tur, echipa din Georgia s-a impus cu 1-0.

Tehnicianul a precizat că nu a venit pentru bani, că nu va avea salariu, dar va fi în contract o clauză de reziliere.

Dică spune că i s-a promis că va avea mână liberă, iar dacă rezultatele îl vor ajuta atunci perioada de grație se va prelungi automat.

„Am venit înaintea unui joc foarte important pentru echipă şi club şi sper să începem cu dreptul. Am avut o discuţie cu patronul echipei, de a-mi da libertate şi a-mi pune ideile în aplicare.

Pentru mine ca antrenor, banii sunt pe ultimul loc. M-a sunat luni dimineaţă (n.r Gigi Becali) şi am discutat până seara târziu. Când un antrenor de la FCSB pleacă, mă aştept mereu să fiu contactat.

Eu comunic, ascult ideile celor din jur şi apoi fac ce cred eu. Salariu nu există, dar clauză de reziliere există.

Dacă nu avem rezultate în aceste 15 etape, normal că va veni un alt antrenor în faţa voastră. Avem un obiectiv și lucruri de pus la punct. Există şi o clauză de reziliere. Nu pot să plec oricând.

Nu aş fi avut nicio problemă în a lucra cu Florin Tănase. Ştiam de luni că Tănase va pleca, aseară am aflat că va pleca de astăzi (n.r. miercuri), pierdem un jucător important, asta este viaţa, voi încerca cu ce avem la dispoziţie să reuşim mâine să ne calificăm.

Am vorbit despre anumiţi jucători cu patronul, cu MM Stoica. Vom face totul să intrăm în grupe, este bine şi pentru club şi pentru fotbalul românesc.

Cu Saburtalo trebuie să fim o echipă, să dăm totul pe teren. Eu am nevoie de un grup, nu de individualităţi” – Nicolae Dică, într-o conferință de presă, citat de News.ro.

Toni Petrea și-a dat demisia după startul ratat de sezon

După un dezamăgitor 1-1 cu nou promovata U Cluj în prima etapă, FCSB a pierdut derbiul cu Rapid de duminică seara (2-0) din SuperLiga (fosta Liga 1). În urma acestor rezultate, Toni Petrea și-a prezentat demisia.

În următorul meci, FCSB o va întâlni joi, de la ora 20:30, pe Saburtalo Tbilisi în manșa retur contând pentru turul doi preliminar din Conference League. Gruparea din Georgia s-a impus cu 1-0 pe propriul teren.​

FCSB, start ratat de sezon – Cui vrea Gigi Becali să cedeze echipa

Etichete:

Distribuie articolul:

Share on facebook
Share on twitter
Share on pinterest
Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Articole populare

Newsletter

Rămai la curent cu cele mai importante știri ale momentului.