O parte a Canionului 7 Scări se deschide astăzi. Ce locuri vor putea fi vizitate de turiști

După furtunile violente de la sfârșitul săptămânii trecute, Canionul 7 Scări încă nu va putea fi vizitat în totalitate pentru o perioadă. Administratorii vin totuși cu o veste bună. Începând de astăzi vor fi deschise tronsonul al doilea al rețelei de tiroliene, dar și tirolienele pentru copii. Restul canionului rămâne, în continuare, închis pentru vizitatori.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, ploaia a făcut prăpăd la Canionul 7 Scări. Șuvoaiele transportate de pârâul Șipoaia au acoperit traseul pe care oamenii trebuie să îl parcurgă, iar cantități mari de bolovani și vegetație au ajuns și pe structurile metalice folosite la urcarea celor 7 scări.

Din primele verificări, acestea nu au fost afectate, însă pentru angajații canionului va fi o operațiune de durată pentru curățarea zonei, dar și pentru verificarea structurilor metalice. Administratorii trebuie să se asigure că nu există niciun pericol pentru turiștii care vor ajunge în canion după redeschiderea lui.

Canionul 7 scări este un defileu săpat în calcare jurasice din vestul munților Piatra Mare, în Brașov. Lungimea este de 160 de metri, iar diferența de nivel este de 58 de metri, la o altitudine de aproape 1.000 de metri. Defileul are șapte trepte cu înălțimi cuprinse între 2 și 15 metri.

Ele se transformă în cascade, atunci când volumul de apă al pârâului Valea Șurii de Piatră este ridicat. Traseul este unul ușor și nu e nevoie de echipament special, motiv pentru care acesta este unul dintre cele mai populare locuri de vizitat din apropierea Brașovului.

Etichete:

Distribuie articolul:

Share on facebook
Share on twitter
Share on pinterest
Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Articole populare

Newsletter

Rămai la curent cu cele mai importante știri ale momentului.