Peste 1.000 de sportivi aleargă la Predeal pentru copiii bolnavi de cancer internaţi la Braşov

Un număr de 1.100 de oameni vor alerga sâmbătă, în cadrul evenimentului caritabil Predeal Forest Run, cauza aleasă, pentru al treilea an consecutiv, fiind copiii internaţi în secţiile de oncopediatrie din Braşov, au anunţat, joi, organizatorii, într-un comunicat de presă.

„Să putem alerga din pasiune pentru mişcare şi în acelaşi timp din dorinţa de a face bine, de a aduce o fărâmă de alinare, mi se pare o adevărată binecuvântare. La capătul unei curse de alergare te simţi excelent. Dacă ai făcut şi o faptă bună donând pentru o cauză în care crezi, atunci e cu adevărat magic! Asociaţia Magic îşi merită pe deplin numele, pentru că realmente face lucruri miraculoase, iar pentru noi, parteneriatul cu ei a devenit o adevărată tradiţie pe care sperăm să o ducem mai departe cât mai multă vreme”, a declarat, conform comunicatului citat, Theodor Manolache, organizator Predeal Forest Run.

Anul acesta, toţi banii strânşi vor susţine proiectul MagiCARE al Asociaţiei Magic, care constă în sprijin material – pachete săptămânale cu alimente, produse de igienă şi alte lucruri de care mai au nevoie copiii internaţi pe secţia de oncopediatrie – dar şi emoţional – terapie şi consiliere psihologică pentru micii pacienţi şi familiile lor.

„Pentru copiii grav bolnavi pe care îi ajutăm, este important să ducem povestea misiunii noastre în cât mai multe comunităţi. Aducem cu noi – la Predeal şi la orice astfel de evenimente – spiritul de joacă, vorbim cu oamenii despre puterea conectării şi despre puterea acţiunii de face bine, prin alergare. Acesta este, de fapt, un bine dublu – pe de o parte, alergarea aduce sănătate, provocare cu tine însuţi, depăşirea limitelor. Pe de altă parte, înseamnă susţinerea unei cauze sociale, contribuie la creşterea şanselor de vindecare a copiilor grav bolnavi sau la crearea momentelor de bucurie, care sunt terapie curată pentru ei. Suntem mândri şi bucuroşi să fim cauza susţinută la Predeal Forest Run încă de la prima ediţie şi sperăm ca din ce în ce mai mulţi oameni să facă sport şi bine deopotrivă”, a declarat, la rândul său, Corina Banu, Fundraiser la Asociaţia Magic.

Ca de fiecare dată, participanţii sunt aşteptaţi şi la Cortul Magic, cu informaţii despre proiectele asociaţiei, cu produse din magazinul de fapte bune, MagicSHOP, cu mascote şi cu personaje magice, care vor asigura distracţia pentru toţi copiii prezenţi, au menţionat organizatorii.

Anul trecut, toate fondurile strânse în urma evenimentului sportiv au fost folosite pentru amenajarea unui loc de joacă în curtea Spitalului de Copii din Braşov.

Etichete:

Distribuie articolul:

Share on facebook
Share on twitter
Share on pinterest
Articole similare
Articole populare

Newsletter

Rămai la curent cu cele mai importante știri ale momentului.