Podul de cale ferată, prăbuşit de la viitură, va fi gata în luna august

Construcția podului feroviar de la Budila ar urma să fie încheiată pe 16 august 2022. În acest moment, gradul de finalizare a investiției este de 80%, au transmis pentru CovasnaMedia.ro și Observatorul de Covasna reprezentanții Companiei Naționale de Căi Ferate „CFR” S.A.

Totuși, chiar dacă lucrările se vor încheia pe 16 august, asta nu înseamnă că circulația trenurilor pe ruta Întorsura Buzăului – Brașov va fi reluată imediat.

„Ultimul termen estimat de constructor, pentru finalizarea lucrărilor de Reconstrucție pod și amenajare albie km 17+318, linia 317 Hărman – Întorsura Buzăului, este 16.08.2022 (termen care nu include perioada necesară probelor/testelor și recepția la terminarea lucrărilor). Menționăm faptul că este al treilea termen de prelungire anunțat/solicitat de constructor, termenul inițial, conform contractului, fiind martie 2022 (cu tot cu perioada întreruperilor pentru timp nefavorabil)”, au transmis, pentru redacția noastră, cei de la Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A.

Stadiul de execuție al podului de la Budila este de 80%.

„Până la această dată (n. red.: 22 iulie a.c.), lucrările s-au realizat în proporție de 80%”, ne-a transmis aceeași sursă.

Până acum s-a plătit 70% din valoarea totală a contractului.

„Până la această dată (n. red.: 22 iulie a.c.) s-au efectuat plăți în valoare de 17.245.821,22 lei, fără TVA, respectiv 70% din valoarea contractului”, conform autorităților din domeniu.

În final, cei de la Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. transmit că „redeschiderea circulației feroviare pe această relație aduce o contribuție majoră la nivel local, prin asigurarea unei variante optime de transport, pe secția respectivă, context în care CFR S.A. a solicitat constructorului o mobilizare adecvată pe șantier și finalizarea lucrărilor, conform ultimului termen anunțat”.

Podul de la Budila, distrus din cauza inundațiilor din vara lui 2018 de o viitură pe Râul Tărlung, a fost singurul care asigura transportul cu trenul spre Întorsura Buzăului. În prezent, alternativa de transport în comun spre alte localități este autobuzul.

Etichete:

Distribuie articolul:

Share on facebook
Share on twitter
Share on pinterest
Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Articole populare

Newsletter

Rămai la curent cu cele mai importante știri ale momentului.