Poliţiştii locali, în control la stânele din Braşov

Polițiștii locali braşoveni au făcut o amplă acțiune de verificare stânelor de oi, pe raza municipiului Brașov.  Vor să vadă dacă sunt legale construcţiile ridicate de ciobani şi dacă stau legal în acele zone. Odată cu încălzirea vremii, intrăm în plin sezon de activitate a căpușelor, iar turmele de oi, aflate în perimetrul municipiului, pun în pericol sănătatea brașovenilor. Totodată, cetățenii care locuiesc în zonele în care s-au stabilit ciobanii, sunt deranjați de mirosul neplăcut și zgomot.

Polițiștii locali au identificat mai multe stâne, situate în zonele străzilor Răsăritului, Cucului, ”Centrului de Afaceri, Transfer Tehnologic și Incubator de Afaceri”(CATTIA) Brașov, străzilor Vasile Goldiș, Nicolae Labiș, cartierelor Astra și Triaj și în vecinătatea gropii de gunoi administrată de compania Fin – Eco.

„Agenții din echipajele Poliției Locale Brașov au înmânat invitații ovicultorilor pentru a se prezenta la sediul Poliției Locale Brașov, cu documentele justificative referitoare la regimul de ocupare/ folosință a terenurilor și amplasarea saivanelor și a altor construcții provizorii.


Pentru identificarea proprietarilor terenurilor în cauză, Poliția Locală Brașov colaborează cu Serviciul Cadastru, Valorificare, Registru Agricol și Fond Funciar din cadrul Primăriei Municipiului Brașov, urmând ca, ulterior verificării documentațiilor prezentate de ovicultori, instituția noastră să ia măsurile care se impun și să aplice, dacă este cazul, sancțiunile corespunzătoare.”, transmite Poliţia Locală Braşov.

Problema pășunatului și amplasării stânelor pe domeniul public/privat fără autorizație reprezintă o prioritate pentru forurile legislative din România. În data de 19 aprilie 2020, Senatul României a înregistrat o inițiativă legislativă referitoare la prevenirea și combaterea distrugerii culturilor agricole și a pășunatului neautorizat. Proiectul de lege prevede amenzi de mii de lei pentru crescătorii de animale care le scot pe pășune, fără să dețină autorizație, sau le permit să pască pe terenuri arabile.

„Pe aceasată cale, le reamintim crescătorilor de animale de pe raza municipiului Brașov că, în desfășurarea activității, au obligația să respecte prevederile actelor normative în vigoare din domeniul ordinii și liniștii publice, protecției mediului, salubrizării localităților, disciplinei în construcții și regimului de folosință a terenurilor din raza unităților administrativ teritoriale.”, a mai transmis Poliţia Locala Braşov.

Etichete:

Distribuie articolul:

Share on facebook
Share on twitter
Share on pinterest
Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Articole populare

Newsletter

Rămai la curent cu cele mai importante știri ale momentului.