Polonia a semnat contractul pentru achiziţionarea a 250 de tancuri de luptă americane Abrams

Ministrul Apărării al Poloniei a semnat marţi contractul pentru achiziţionarea a 250 de tancuri de luptă americane Abrams, în versiunea lor modernizată, pentru o sumă totală de 4,74 de miliarde de dolari (4,32 de miliarde de euro), conform anunţurilor făcute anul trecut.

Tanc american M1A2 Abrams trage in poligonul CincuFoto: Hotnews

„Acordul vizează achiziţia a 250 de tancuri Abrams, tancuri de depanare, poduri de asalt (…), sisteme de informaţie şi logistică, precum şi o cantitate serioasă de muniţii”, a precizat Mariusz Blaszczak în timpul unei ceremonii televizate, relatează Agerpres. „Suma tranzacţiei se ridică la 4,74 de miliarde de dolari”, a adăugat el.

Potrivit mass-media poloneze, este vorba de 250 de tancuri Abrams în versiunea M1A2 SEPv3, fabricate de grupul american General Dynamics, de 26 de tancuri de depanare Hercules M882 şi de 17 poduri de asalt M1110.

Potrivit ministrului polonez, tancurile, dintre care primele 28 de exemplare vor fi livrate Poloniei anul acesta, vor fi desfăşurate la est de fluviul Vistula, pentru a „descuraja agresorul potenţial”.

„Toată lumea este conştientă de ceea ce se întâmplă în spatele frontierei noastre estice”, în Ucraina care se confruntă de peste o lună cu invazia rusă, a subliniat el.

Livrările tuturor acestor arme grele sunt programate să se încheie până în 2026.

___

Etichete:

Distribuie articolul:

Share on facebook
Share on twitter
Share on pinterest
Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Articole populare

Newsletter

Rămai la curent cu cele mai importante știri ale momentului.