Președintele UEFA a anunțat unde va avea loc Cupa Mondială de fotbal din 2030

​Aleksander Ceferin, preşedintele UEFA, a afirmat luni că este sigur că Spania şi Portugalia vor organiza Cupa Mondială de fotbal din 2030, informează Reuters.

Aleksander CeferinFoto: Andreas SOLARO / AFP / Profimedia

Cele două ţări au semnat un acord în anul 2020 în vederea unei candidaturi comune, pe care au oficializat-o în luna iunie.

„Sunt sigur că Mondialul din 2030 se va juca în Spania şi Portugalia. Această candidatură este una câştigătoare şi vom face tot posibilul pentru a ajuta două ţări care sunt pasionate, trăiesc şi respiră fotbalul şi care au o infrastructură bună”, a declarat Ceferin prin videoconferinţă în timpul deschiderii congresului internaţional Football Talks de la Lisabona.

Gazda CM 2030 va fi desemnată în mai 2024.

Spania, ţara unde a avut loc CM 1982, a candidat fără succes împreună cu Portugalia pentru CM 2018, a cărei organizare a fost încredinţată Rusiei. Portugalia nu a găzduit niciun Mondial, însă a fost gazda EURO 2004.

Patru ţări din America de Sud, Argentina, Uruguay, Chile şi Paraguay, au anunţat o candidatură comună pentru CM 2030, ce ar avea o valoare sentimentală, în condiţiile în care prima ediţie a competiţiei s-a desfăşurat în Uruguay în 1930.

CM 2022 va avea loc în Qatar între 20 noiembrie şi 18 decembrie. Următoarea ediţie se va disputa în 2026 în Canada, Statele Unite şi Mexic, scrie Agerpres.

Etichete:

Distribuie articolul:

Share on facebook
Share on twitter
Share on pinterest
Articole similare
Articole populare

Newsletter

Rămai la curent cu cele mai importante știri ale momentului.