Putin: Rusia nu are „nimic împotriva” aderării Ucrainei la UE

Decizia Comisiei Europene de a recomanda acordarea statutului de candidat al Ucrainei la UE a fost urmată vineri de o asigurare din partea președintelui rus Vladimir Putin că Rusia nu are „nimic împotriva” unei eventuale aderări a Ucrainei la Uniunea Europeană, potrivit AFP.

Vladimir PutinFoto: Profimedia Images

„Nu avem nimic împotrivă, este decizia lor suverană de a adera sau nu la uniunile economice (…) Este treaba lor, treaba poporului ucrainean”, a declarat Putin în cadrul sesiunii plenare a Forumului Economic de la Sankt Petersburg.

Rusia, care se află în ofensivă în Ucraina din 24 februarie, nu vede cu ochi buni aspirațiile Kievului de a adera la NATO – pe care Moscova o vede ca pe o amenințare la adresa securității sale – dar „în ceea ce privește integrarea lor economică, este alegerea lor”, a spus Putin.

„UE nu este o alianță militară, spre deosebire de NATO”, a subliniat el.

Cu toate acestea, președintele rus a declarat că „Ucraina se va transforma într-o semi-colonie” a țărilor occidentale dacă va adera la UE. „Aceasta este opinia mea”, a adăugat el.

Diplomaţia rusă a acuzat vineri Uniunea Europeană că manipulează Ucraina cu perspectiva unei aderări, după decizia Comisiei Europene de a recomanda acordarea pentru Kiev a statutului de ţară-candidată la UE, scrie AFP.

„De ani de zile, comunitatea occidentală manipulează această poveste a angajării Ucrainei în structurile lor de integrare şi de atunci Ucraina merge din ce în ce mai rău”, a declarat pentru agențiile de presă ruse Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe de la Moscova.

„Ea nu va avea niciun viitor strălucitor” în cadrul UE, a estimat Zaharova, calificând asigurările europene către Ucraina drept un „mesaj mincinos care în practică nu aduce nimic bun”.

Rusia a lansat o ofensivă militară majoră împotriva Ucrainei, în parte pentru a pune capăt apropierii sale de Occident.

–––––

Etichete:

Distribuie articolul:

Share on facebook
Share on twitter
Share on pinterest
Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Articole populare

Newsletter

Rămai la curent cu cele mai importante știri ale momentului.