Ramzan Kadîrov a anunțat că luptătorii ceceni au revenit în Cecenia, după eliberarea autoproclamatei republici populare Luhansk

Liderul cecen, Ramzan Kadîrov, a anunțat că luptătorii ceceni au revenit în Cecenia, după eliberarea autoproclamatei republici populare Luhansk, potrivit agentiei ruse TASS, citate de Rador.

Ramzan Kadirov, liderul CecenieiFoto: ITAR-TASS / Alamy / Profimedia Images

În cadrul unei ceremonii, preşedintele Ceceniei le-a oferit premii şi înalte distincţii de stat militarilor care au dat dovadă de curaj. Liderul Ceceniei, Ramzan Kadîrov, s-a întâlnit cu comandanții și luptătorii forțelor speciale Ahmat care au revenit acasă, după eliberarea autoproclamatei republici populare Luhansk, a anunţat chiar Kadîrov miercuri pe canalul său de Telegram.

„Miercuri, m-am întâlnit cu comandanții și cu unii luptători din rândul personalului militar. În numele meu și al președintelui rus Vladimir Putin, le-am transmis sincere mulțumiri militarilor noștri care și-au îndeplinit cu onoare datoria”, a mai scris el. În conformitate cu decretul semnat de președintele Rusiei, Kadîrov le-a înmânat medaliile Ordinul Meritul Patriei de Gradul II lui Ilman Gucigov, Jamaldi Iunusov și Alihan Şovhalov.

În timp ce Sultan Raşaev a primit Medalia Pentru Curaj. În plus, unii dintre comandanți și luptători au primit premii și înalte distincţii ale Republicii Cecene. „Forțele noastre speciale au demonstrat succese colosale în cadrul operaţiuii speciale ruse. Astfel, ei au demontat orice speculație despre izolarea poporului cecen de glorioasa noastră Patrie – Rusia”, a scris Kadîrov.

Etichete:

Distribuie articolul:

Share on facebook
Share on twitter
Share on pinterest
Articole similare
Articole populare

Newsletter

Rămai la curent cu cele mai importante știri ale momentului.