Rusia a eliminat limita de vârstă pentru serviciul militar / Justificarea măsurii

Duma de Stat și Consiliul Federației, cele două camere ale parlamentului rus, au adoptat miercuri legea privind desființarea limitei de vârstă pentru încheierea primului contract de serviciu militar, anunță Interfax.

Presedintele Vladimir Putin alaturi de veterani rusiFoto: EyePress News / Shutterstock Editorial / Profimedia Images

Un proiect de lege în acest sens a fost depus în parlamentul rus în data de 20 mai, celeritatea cu care a fost dezbătut și votat sugerând că informațiile potrivit cărora forțele armate ruse s-ar confrunta cu o lipsă de recruți ar putea fi corecte.

În ultimul său bilanț publicat miercuri, ministerul ucrainean al Apărării afirmă că forțele sale armate au ucis 29.450 de militari ruși invadatori.

Marți, jurnaliștii de la BBC au confirmat că un nou general rus a fost ucis în Ucraina, fiind vorba de un comandant în rezervă în vârstă de 63 de ani.

Acesta, primul general al Forțelor Aeriene Ruse pierdut de Moscova de la declanșarea războiului, și-a pierdut viața după ce avionul Su-25 pe care îl pilota a fost doborât deasupra regiunii Luhansk pe 22 mai.

Cum justifică Rusia eliminarea vârstei maxime pentru serviciul militar

„Scopul proiectului de lege este eliminarea limitei de vârstă pentru cetățenii în vârstă apți de muncă (inclusiv cetățeni străini), care au dreptul să încheie primul contract de serviciu militar”, se arată în expunerea de motive a proiectului de lege depus vinerea trecută.

Acesta notează că „pentru utilizarea armelor de înaltă precizie, operarea armelor și a echipamentelor militare, este nevoie de specialiști de profesionalism ridicat” și că aceștia, de regulă, devin astfel până la vârsta de 40-45 de ani.

Până acum legislația din Rusia prevede că cetățenii cu vârste cuprinse între 18 și 40 de ani au dreptul de a încheia primul contract de serviciu militar, iar cetățenii străini – cu vârsta între 18 și 30 de ani.

„Implementarea unor astfel de abordări va ajuta la atragerea de specialiști în domenii populare, legate în primul rând de civili (suport medical, inginerie, întreținere, operare, comunicații etc.) pentru serviciul militar contractual”, se arată în document.

Proiectul de lege a fost depus de doi deputați ai partidului Rusia Unită al președintelui Vladimir Putin.

Urmărește ultimele evoluții din a 91-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

Etichete:

Distribuie articolul:

Share on facebook
Share on twitter
Share on pinterest
Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Articole populare

Newsletter

Rămai la curent cu cele mai importante știri ale momentului.