Rusia începe să își consolideze pozițiile din estul Ucrainei – oficial american

Statele Unite consideră că Rusia a început să-și întărească și să-și aprovizioneze trupele din Donbas, în estul Ucrainei, a declarat luni un înalt oficial american al apărării, în timp ce Ministerul Apărării al Ucrainei a spus că Moscova a acumulat deja forțele necesare pentru un nou atac asupra Donețkului și Luhanskului, relatează Reuters.

Tanc rusesc intr-o localitate din LuhanskFoto: Valeriy Melnikov / Sputnik / Profimedia Images

Oficialul american vorbește de un covoi de vehicule care se apropie de orașul ucrainean din nord Izium.

Oficialul a mai spus că există dovezi că Rusia încearcă să-și consolideze poziția la sud-vest de orașul Donețk, în primul rând cu unități de artilerie.

În timp ce, potrivit oficialului american, Statele Unite nu cred însă că acesta este începutul unei noi ofensive în regiunea Donbas, purtătorul de cuvânt al Ministerului ucrainean al Apărării, Oleksandr Motuzyanyk, a spus că preconizează că „ luptele active vor începe în aceste zone în cel mai apropiat timp”.

Purtătorul de cuvânt ucrainean nu a precizat pe ce dovezi și-a bazat ministerul prognoza.

În altă ordine de ideri, oficialul american a spus că Statele Unite nu au dovezi că vreun sistem de apărare antirachetă S-300 a fost distrus de Rusia, după ce ministerul rus al Apărării a spus că rachete Kalibr lansate de pe mare duminică au distrus patru sisteme S-300 care erau ascunse într-un hangar aflat la periferia orașului ucrainean Dnipro.

În acest moment se dau lupte intense în Mariupol între forțele ruse și ucrainene, în timp ce separatiștii pro-ruși spun că au cucerit complet zona portuară a orașului strategic Mariupol, din sud-estul Ucrainei.

Etichete:

Distribuie articolul:

Share on facebook
Share on twitter
Share on pinterest
Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Articole populare

Newsletter

Rămai la curent cu cele mai importante știri ale momentului.