Salariile profesorilor s-au majorat cu doar 4 procente în 2022. Cât câștigă un cadru didactic

Salariile cadrelor didactice și ale personalului din învățământ au fost majorate cu doar 4% de la 1 ianuarie 2022. Ele ar fi trebuit să crească cu 16%, însă legea a fost amânată.

Părinții s-au întrebat din totdeauna ce pregătire și ce salarii au profesorii. Salariul profesorilor din învățământul preuniversitar diferă în funcție de gradul de încadrare – debutant, grad I, grad II – și de vechime, de la începători până la cei care au peste 25 de ani în învățământ, relatează stirileprotv.ro

Salariile profesorilor din învățămăntul preuniversitar

Un alt criteriu de salarizare al profesorilor este cel al studiilor pe care le-au absolvit:

  • Profesorii cu studii superioare de lungă durată și încadrarea de grad didactic I au un salariu între 3.394 și 4.709 lei
  • Profesorii cu studii superioare de lungă durată și  grad didactic II au salarii între 3.857 și 4.227 lei.
  • Profesorii cu studii superioare de lungă durată și grad didactic definitiv au salarii între între 3.746 și 4.003 lei.
  • Profesorii debutanți cu studii superioare au un salariu de 3.712 lei.
  • Profesorii cu studii superioare de scurtă durată și grad didactic I au salarii între 2.647 și 2.875 lei.
  • Profesorii cu studii superioare de scurtă durată și grad didactic II au salarii între 3.655 și 3.883 lei.
  • Profesorii cu studii superioare de scurtă durată și grad didactic definitiv salarii între 3.620 și 3.791 lei.
  • Profesorii debutanți cu studii superioare de scurtă durată au un salariu pornind de la 3.381 și pot ajunge la 3.551 lei.

Funcţiile cadrelor didactice se ocupă potrivit prevederilor Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011.

Ce salarii au profesorii cu funcții de conducere

În învățământul preuniversitar, cadrele didactice pot ocupa funcții de conducere, împărțite în funcții de îndrumare și de control.

  • Salariul unui inspector școlar general este 8.375 lei.
  • Salariul unui inspector școlar general adjunct este 7.871 lei.
  • Salariul unui Inspector şcolar de specialitate, inspector şcolar este 7.250 lei.
  • Salariul unui Director de școală primară este de 6.341 lei.
  • Salariul unui Director de școală gimnaziala este de 6.353 lei.
  • Salariul unui Director de liceu este de 6.519 lei.
  • Salariul unui Director adjunct de liceu este de 6.226 lei.

Salariile profesorilor din învățământul preuniversitar se pot mări din septembrie 2022

O propunere legislativă ar permite creșterea salariilor de bază de încadrare ale personalului didactic de predare, auxiliar, de conducere, îndrumare și control din învățământul preuniversitar.

Salariul de încadrare al unui professor pentru anul școlar 2022-2023 ar putea astfel să înceapă la 4.718 lei și să ajungă la 6.273 lei, dacă legea va fi adoptată de Parlament și promulgate de președintele Klaus Iohannis.

Etichete:

Distribuie articolul:

Share on facebook
Share on twitter
Share on pinterest
Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Articole populare

Newsletter

Rămai la curent cu cele mai importante știri ale momentului.