Toate contravențiile, inclusiv cele primite pentru încălcarea regulilor de circulație, vor putea fi contestate și la judecătoria în a cărei rază de competență își are domiciliul sau sediul persoana amendată, potrivit unui act normativ promulgat miercuri de către președintele Klaus Iohannis.
Politist cu radarFoto: Facebook / Politia Romana
Acum, plângerile de contestare a proceselor-verbale de contravenție pot fi depuse doar la judecătoria în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia.
Legea promulgată miercuri modifică articolul 32 alineatul (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, astfel:
- „Plângerea se depune şi se soluţionează în baza competenţei alternative la Judecătoria în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia ori la Judecătoria în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul contravenientul”.
Actul normativ a fost adoptat de Camera Deputaților în luna martie.