Sorin Susanu s-a întors la Braşov, după detaşarea la Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorului Galați

Mandatul lui Sorin Susanu în funcția de comisar-șef al Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorului (CRPC) Galați s-a încheiat la fel de brusc precum a fost și venirea sa în zona de sud-est a țării, înainte de împlinirea termenului legal de detașare. Prin decizie a președintelui ANPC, Horia Constantinescu, Susanu s-a întors la Brașov, de la începutul lunii iunie. În locul celui supranumit „Cattani”, la șefia CRPC Galați a ajuns localnica Mona Fătu, cu care Susanu făcuse „rocada” în această primăvară.

Sorin Susanu a declarat pentru viata-libera.ro că „nu am reușit să continui ceea ce începusem la Galați. Mai mult ca sigur că am deranjat. În plus, am avut niște inițiative și la Constanța ce nu au fost pe placul conducerii ANPC, care, mai nou, își propune să verifice suprafețele cultivate de producătorii agricoli, ceea ce nu intră în competențele noastre”.

În urma lui Sorin Susanu, rămân verificările în forță din piețe și de la o serie de terase și restaurante din Galați, dar și sancțiunile dispuse ca urmare a unui control efectuat la traversarea Dunării cu bacul.

Etichete:

Distribuie articolul:

Share on facebook
Share on twitter
Share on pinterest
Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Articole populare

Newsletter

Rămai la curent cu cele mai importante știri ale momentului.