Supercupa Germaniei: Bayern Munchen vs RB Leipzig. Deschidere de gală

Bayern Munchen – RB Leipzig, meci contând pentru Supercupa Germaniei, este programat, sâmbătă, 30 iulie, de la ora 21:30, pe Red Bull Arena şi va fi transmis în direct la Digi Sport 2 şi Prima Sport 2.

Pontul zileiFoto: Profimedia

Germania deschide noul sezon, în mod tradițional, cu Supercupa, în care se întâlnesc, la Leipzig, campioana din 1.Bundesliga şi câştigătoarea Cupei.

Bayern Munchen a cucerit al 11-lea titlu consecutiv în 1.Bundesliga, iar în această vară trupa antrenată de Julian Nagelsmann s-a întărit serios, cu jucători de top precum Noussair Mazraoui (fundaș dreapta, liber de contract), Ryan Gravenberch (mijlocaș central, 18,5 milioane de euro), ambii de la Ajax Amsterdam, Mathys Tel (atacant, 20 de milioane de euro) de la Rennes, Sadio Mane (atacant, 32 de milioane de euro) de la Liverpool şi Matthijs De Ligt (fundaş central, 67 de milioane de euro) de la Juventus.

Bavarezii i-au pierdut, în schimb, dintre oamenii de bază pe Robert Lewsandowski şi Niklas Sule. RB Leipzig a reușit la finalul sezonului trecut să bifeze primul trofeu din istoria sa, Cupa Germaniei, după ce a câştigat la penalty-uri finala cu SC Freiburg (4-2, 1-1 după 90 şi, respectiv, 120 de minute). Antrenorul Domenico Tedesco preferă să meargă pe mâna jucătorilor cu care a încheiat ultima stagiune pe locul 4, astfel că a adus un singur fotbalist notabil, Xaver Schlager, un mijlocaș austriac de la Wolfsburg, pentru 12 milioane de euro, în timp ce la capitolul plecări nu regăsim vreun jucător important.

În ultimele 10 meciuri directe, în campionat şi cupă, Bayern Munchen s-a impus de cinci ori, RB Leipzig doar o dată, iar de patru ori s-a consemnat remiza. În campionatul trecut, bavarezii au câştigat de două ori, 4-1 în deplasare şi 3-2 acasă (ultima victorie a „taurilor roşii” s-a înregistrat pe 18 martie 2018, 2-1 pe teren propriu). Bavarezii domină această competiție. Au fost prezenți și în precedentele zece Supercupe și au câștigat cinci din ultimele șase.

Echipele probabile

Bayern Munchen: Neuer – Mazraoui, Upamecano, Lucas Hernandez, Davies – Kimmich, Sabitzer – Gnabry, Muller, Coman – Mane. Antrenor: Julian Nagelsmann.

RB Leipzig: Gulacsi – Simakan, Orban, Halstenberg – Henrichs, Schlager, Kampl, Angelino – Olmo – Nkunku, Silva. Antrenor: Domenico Tedesco.

Superbet oferă cota 1,95 pentru o victorie a lui Bayern Munchen în meciul cu RB Leipzig.

Bayern Munchen vs RB Leipzig

Cotă

Victorie Bayern Munchen

1,95

* cotă valabilă la ora publicării acestui articol

Etichete:

Distribuie articolul:

Share on facebook
Share on twitter
Share on pinterest
Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Articole populare

Newsletter

Rămai la curent cu cele mai importante știri ale momentului.