SuperLiga: FC Botoşani vs FC Argeş – Derby pentru play-off

FC Botoşani – FC Argeş, meci din etapa a 8-a a SuperLigii, este programat, joi, 1 septembrie, de la ora 18:00, în direct la Digi Sport 1, Prima Sport 2 şi Orange Sport 1.

Minge de fotbalFoto: insidefoto srl / Alamy / Alamy / Profimedia

FC Botoşani are o revanşă de luat în faţa celor de la FC Argeş, după ce piteştenii le-au „suflat” locul de play-off în sezonul trecut, după ce i-au învins, chiar în Moldova, cu 2-1, în ultima etapă a sezonului regulat.

FC Botoşani vine după o înfrângere dramatică, prima din acest sezon, suferită la Drobeta Turnu Severin, 0-1 cu Universitatea Craiova după un gol marcat în prelungiri.

„E frustrant, dar asta e viața, mergem mai departe. O dată am câștigat noi, acum s-a întâmplat să pierdem în prelungiri. Ne așteaptă un meci greu cu FC Argeș și trebuie să ne revenim.

Tot timpul apare și un eșec, trebuie să te ridici, să mergi mai departe, să fii încrezător, să continuăm cu tot ceea ce facem la antrenament. Trebuie să câștigăm meciul de acasă”, a spus antrenorul moldovenilor, Mihai Teja.

FC Argeş vine după ce a legat două victorii la rând, 1-0 în deplasare cu CS Mioveni şi 2-1 acasă cu Chindia Târgovişte, succese care au urcat trupa din Trivale pe locul 3 la capătul etapei a 7-a.

Andrei Prepeliţă, aflat în pericol de demitere după ce echipa „alunecase” pe locul 13, a prins din nou curaj şi este optimist înainte de meciul de la Botoşani: „Mergem să facem un meci bun, în urma căruia să luam punct sau puncte. Ne dorim să creştem de la meci la meci, să avem continuitate în rezultate, lotul se omogenizează, deşi ştim că vom întâlni un adversar puternic”.

FC Botoşani a câştigat două din ultimele cinci meciuri directe cu FC Argeş, iar piteştenii s-au impus în celelalte trei.

În sezonul trecut, cele două echipe şi-au împărţit victoriile: moldovenii s-au impus la Piteşti cu 1-0, iar „vulturii violeţi” au câştigat în retur, cu 2-1.

Superbet oferă cota 1,57 pentru ca FC Argeş să marcheze măcar un gol în meciul cu FC Botoşani.

FC Botoşani vs FC Argeş




Cotă 1.57



* cotă valabilă la ora publicării acestui articol

Etichete:

Distribuie articolul:

Share on facebook
Share on twitter
Share on pinterest
Articole similare
Articole populare

Newsletter

Rămai la curent cu cele mai importante știri ale momentului.