Tiberiu Roth, fostul lider al comunității evreiești din Brașov a murit la 87 de ani

Fostul președinte al Asociației Evreilor din Brașov, Tiberiu Roth, a murit seara trecută, iar vestea tristă a fost dată chiar de fiul său, pe o platformă de socializare.

Inima generoasă dar obosită a tatălui meu, Tibi Tiberiu Roth a încetat să bată astăzi după amiaza, in prezența și in brațele celor care l-au iubit si pe care i-a iubit cel mai mult, mama si cu mine, in casa pe care a clădit-o si in care ne-am/și-au trăit toată viața. S-a dus cu noblețea care l-a caracterizat. L-am iubit și l-am prețuit si ne va lipsi mult, cu căldura lui și cu zâmbetul lui, cu înțelepciunea si cu umorul care nu l-au părăsit până la sfârșit. Suntem îndurerați, dar privilegiați de a-l fi avut cu noi”, a scris Roby Roth pe pagina sa de facebook.

Tiberiu Roth s=a născut pe 18 februarie 1935 în Lupeni, județul Hunedoara. A fost liderul comunității evreiești din Brașov timp de peste 30 de ani și s-a implicat toată viața în apărarea drepturilor evreilor și ajutorarea celor aflați în nevoie. Toate eforturile sale i-au fost apreciate, iar la începutul anului 2020 a primit titlul de cetățean de onoare al Brașovului.

„Vă mărturisesc că și pentru mine a fost o surpriză această onoare pe care mi-ați făcut-o dumneavoastră (n.n. domnilor consilieri), la inițiativa domnului primar. Din cei 85 de ani pe care îi voi împlini luna viitoare, 65 i-am petrecut, i-am trăit la Brașov. Așa că pot să mă socotesc brașovean, chiar dacă nu m-am născut aici. Pentru mine Brașovul, și nu numai pentru mine, este inima țării. Oricum Brașovul este în mijlocul ei. Și mai mult decât atât, așa cum rezultă și din frumoasa lui stemă, este și coroana acestei țări. Vă mulțumesc și în anii pe care îi mai am de trăit am să fiu, cât pot și cum pot, alături de dumneavoastră, să susțin acest minunat oraș, care este și al meu”, declara Tiberiu Roth după ce a primit titlul de cetățean de onoare, citat de newsbv.ro.

În timpul comunismului, Roth a fost directorul fabricii de camioane „Steagul Roșu”, iar după 1990 a fost printre primii oameni de afaceri din Brașov care a deschis o firmă privată. El este fondatorul și președintele unei clinici private, dar a fost și profesor universitar.

Etichete:

Distribuie articolul:

Share on facebook
Share on twitter
Share on pinterest
Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Articole populare

Newsletter

Rămai la curent cu cele mai importante știri ale momentului.