Traseele turistice din jurul Castelului Peleş vor fi reabilitate cu peste 460.000 de lei

Institutul Național al Patrimoniului a scos la licitație studiul de fezabilitate și proiectarea pentru consolidarea și refacerea teraselor Castelului Peleș, din Sinaia.

Toate cele 13 terase ale Peleșului sunt vizate în acest proiect care va stabili costul lucrărilor și durata lor. Prețul contractului este de 460.000 de lei, pe 12 luni. Statul român s-a obligat, protocolului semnat cu Casa Regală acum câțiva ani, să reabiliteze Castelul, pe banii de la buget.

Contractul scos acum în SICAP presupune realizarea de studii și documentări aprofundate, dat fiind faptul că obiectivul este în patrimoniul național al statului român și unul dintre cele mai cunoscute repere ale României.  Departajarea ofertelor se face în funcție de preț, experiența firmei și a personalului dedicat precum și prin abordarea aleasă în derularea contractului, transmite cotidianul.ro.

Reabilitarea teraselor se va face pe o suprafață de 10.300 de metri pătrați, cu materiale specifice și cu o echipă dedicată, proiectul fiind unul delicat, dificil de realizat, dat fiind materialele originale și lucrătura. Ofertele se deschid în 25 iulie.

Castelul Peleș are ca proprietar Familia Regală a României, reprezentată prin Custodele Coroanei, Principesa Maragareta. INP este parte a Ministerului Culturii.

Etichete:

Distribuie articolul:

Share on facebook
Share on twitter
Share on pinterest
Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Articole populare

Newsletter

Rămai la curent cu cele mai importante știri ale momentului.