Turcia va relua explorarea gazelor în Marea Mediterană crescând tensiunile cu Grecia și Cipru

Turcia își va relua controversata explorare a gazelor naturale în estul Mediteranei la 9 august, a anunțat marți seară Ministerul Energiei, riscând noi tensiuni cu Grecia și Cipru, potrivit AFP.

Nava de razboi a Greciei la Marea Mediterana Foto: Handout / AFP / Profimedia

„Nava turcească de cercetare Adbulhamid Han va începe o misiune în Marea Mediterană pe 9 august din portul sudic Mersin”, a declarat ministerul într-un comunicat.

Destinația navei nu a fost precizată marți, dar Ankara a dat de înțeles săptămâna trecută, într-un discurs rostit de vicepreședintele Fuat Oktay în timpul unei vizite în autoproclamata Republică Turcă a Ciprului de Nord (RTCN), o reluare iminentă a activităților sale în estul Mediteranei.

„Suntem hotărâți să ne apărăm drepturile în estul Mediteranei”, a avertizat el.

Atena și Ankara au cunoscut o vară de mari tensiuni în 2020, după ce Turcia a desfășurat nave seismice, escortate de nave de război, pentru a explora estul Mediteranei, o zonă potențial bogată în gaze naturale.

Turcia contestă frontierele maritime din Marea Mediterană cu Grecia și Cipru, care au fost stabilite după destrămarea Imperiului Otoman.

Atenuate temporar după lansarea discuțiilor dintre Ankara și Atena în 2021, tensiunile dintre cele două țări au reapărut recent, fiecare dintre ele acuzându-se reciproc de încălcarea spațiului său aerian.

Grecia încearcă să blocheze vânzarea de noi avioane de luptă de către SUA către Turcia.

Ankara se opune, de asemenea, explorării gazelor de către Cipru, afirmând că guvernul cipriot nu are dreptul de a o realiza fără acordul ciprioților turci.

Armata turcă a invadat Ciprul în 1974, ca răspuns la o lovitură de stat dată de naționaliștii ciprioți greci care doreau să anexeze insula la Grecia.

De atunci, a ocupat treimea nordică a Ciprului, care a fost autoproclamată în 1983 ca Republica Turcă a Ciprului de Nord (RTCN), recunoscută doar de Ankara.

Etichete:

Distribuie articolul:

Share on facebook
Share on twitter
Share on pinterest
Articole similare
Articole populare

Newsletter

Rămai la curent cu cele mai importante știri ale momentului.