U Craiova 1948, mutarea verii în SuperLiga – A transferat un fundaș cu 136 de meciuri jucate în Bundesliga

Clubul U Craiova 1948 a anunţat, vineri seară, că a obţinut serviciile lui Kyriakos Papadopoulos, fundașul grec semnând un contract pe doi ani.

Kyriakos PapadopoulosFoto: Facebook – Fotbal Club Universitatea 1948

Kyriakos Papadopoulos, noul jucător al echipei U Craiova 1948

Papadopoulos are un C.V. impresionant ce include 136 de meciuri jucate în Bundesliga şi 8 goluri marcate, evoluând pentru echipe precum: Schalke 04, Bayer Leverkusen, RB Leipzig şi Hamburg SV, notează gruparea olteană.

De asemenea, fotbalistul are 24 de meciuri jucate în prima ligă din Croatia cu două goluri marcate, evoluând pentru Lokomotiva Zagreb, şi 26 de meciuri jucate în prima ligă din Grecia, unde a evoluat pentru Olympiacos şi, ultima dată, pentru Atromitos Athena.

Pentru naţionala Greciei, fundaşul central are 35 de meciuri jucate şi 4 goluri marcate, ultimul său meci în tricoul nationalei fiind pe data de 5 septembrie 2021.

În palmaresul fotbalistului se află trofee precum: titlul în Grecia (x2), Cupa Greciei, Cupa Germaniei şi Supercupa Germaniei.

Suma transferurilor platite pentru Kyriakos Papadopoulos este de 17.500.000 euro, iar valoarea cea mai mare de piaţă pe care a avut-o acesta a fost 18.000.000 euro.

Etichete:

Distribuie articolul:

Share on facebook
Share on twitter
Share on pinterest
Articole similare
Articole populare

Newsletter

Rămai la curent cu cele mai importante știri ale momentului.