Ucraina a bombardat o bază rusească nu departe de centrala de la Zaporojie

Ucraina a declarat vineri că a lovit o bază rusească din Enerhodar (sud), nu departe de centrala nucleară Zaporojie, unde, spun ucrainenii, și-a mutat Rusia armamentul înainte de inspecția echipei Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), relatează AFP.

Un militar rus măsoară nivelul de radiații la centrala nucleară de la ZaporojieFoto: Konstantin Mihalchevskiy / Sputnik / Profimedia

„În localitățile Herson și Enerhodar, lovituri precise ale trupelor noastre au distrus trei sisteme de artilerie inamice, precum și un depozit de muniții”, ucigând mulți soldați ruși, a declarat armata ucraineană într-un comunicat.

Armata ucraineană a mai susținut că forțele ruse și-au evacuat „toate echipamentele militare de la locul centralei” înainte de sosirea, joi, a misiunii AIEA, câțiva dintre ai cărei membri au rămas la centrală în continuare.

Centrala electrică Zaporojie, cea mai mare din Europa, a căzut în mâinile trupelor rusești în martie, la scurt timp după ce Moscova și-a lansat invazia, iar zona pe care este amplasată centrala a fost vizată de mai multe bombardamente, stârnind temeri privind un dezastru nuclear.

Kiev și Moscova resping responsabilitatea pentru aceste atacuri și dau vina una pe alta.

Joi dimineață, înainte de sosirea misiunii AIEA, autoritățile ucrainene i-au acuzat pe ruși că au bombardat ei înșiși Enerhodar, oraș pe care îl controlează, cu intenția de a plasa responsabilitatea asupra Kievului.

Într-un mesaj video de joi seară, după declarațiile inițiale ale directorului general al AIEA, președintele ucrainean Volodimir Zelenski și-a exprimat nemulțumirea, considerând că organizația ar fi trebuit să ceară retragerea soldaților ruși din fabrică.

Prezență „permanentă” a AIEA la centrala nucleară

„Principalul lucru care ar trebui să se întâmple este demilitarizarea teritoriului centralei (…). Și este regretabil că nu am auzit încă mesajele corespunzătoare de la AIEA”, a spus Zelenski, afirmând că aceasta a fost” cheia” convenită cu șeful agenției, Rafael Grossi, în timpul vizitei misiunii de experți la Kiev de miercuri.

După ce a fost acuzată de Kiev că a încercat să împiedice misiunea AIEA, Rusia, la rândul ei, a considerat vineri un lucru „foarte pozitiv” vizita experților.

„Este prea devreme pentru a face o evaluare (…) Echipa este încă acolo, deci este încă prea devreme, dar cel mai important este că misiunea este acolo”, a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Joi, după inspecția pe care a efectuat-o asupra acestor instalații, directorul general al AIEA, Rafael Grossi, a remarcat că „integritatea fizică” a centralei a fost „încălcată în mai multe rânduri”, subliniind că este „ceva care nu poate să nu se întâmple în continuare”. Cu toate acestea, el nu a numit partea responsabilă, în timp ce rușii și ucrainenii se acuză reciproc de săptămâni întregi de bombardarea zonei..

Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică intenţionează acum să „stabilească o prezenţă continuă” la centrală, a repetat Grossi.

Etichete:

Distribuie articolul:

Share on facebook
Share on twitter
Share on pinterest
Articole similare
Articole populare

Newsletter

Rămai la curent cu cele mai importante știri ale momentului.