Ucraina: Primarul din Herson a fost arestat de forţele de ocupaţie ruse

Primarul ales al oraşului Herson, oraş din sudul Ucrainei ocupat de forţele ruse şi de aliaţii lor separatişti, a fost arestat, a anunţat marţi aşa-zisul şef-adjunct al administraţiei de ocupaţie, Kirill Stremousov, relatează Agerpres.

Herson, ocupat de rusiFoto: Nexta

„Fostul primar (Igor) Kolîhaev a fost arestat”, a declarat pentru agenţia de presă RIA Novosti acest responsabil al administraţiei militare şi civile a regiunii Herson.

Kolîhaev a fost înlăturat de la puterea locală de forţele ruse în aprilie, la câteva săptămâni după cucerirea de către Moscova a acestui oraş şi a regiunii sale cu acelaşi nume.

„El este considerat un mare erou în mediul nazist (…). Această persoană care făcea mult rău procesului de denazificare a fost în sfârşit neutralizată”, a adăugat Stremousov.

Rusia şi aliaţii săi separatişti consideră că autorităţile ucrainene sunt conduse de lideri „nazişti”. Kremlinul îşi justifică ofensiva împotriva Ucrainei prin necesitatea de a „denazifica” această ţară.

O consilieră a primarului Igor Kolîhaev a denunţat răpirea acestuia

Mai devreme în timpul zilei de marţi, o consilieră a lui Kolîhaev a denunţat pe Facebook „răpirea” primarului ales al oraşului.

După ce a fost îndepărtat de la putere, edilul a anunţat că va rămâne în oraşul său şi îşi va continua acţiunile pentru locuitorii oraşului.

De mai multe zile, autorităţile de ocupaţie îl criticau cu virulenţă.

În paralel, atentate ce au vizat reprezentanţi ai autorităţilor pro-ruse s-au înmulţit în ultimele săptămâni. Pe 24 iunie, un responsabil pro-rus a fost ucis la Herson în explozia autoturismului său, un act calificat drept „terorist” de Kremlin.

Chiar în primele zile ale ofensivei sale împotriva Ucrainei, Rusia a ocupat o parte din sudul ucrainean, inclusiv regiunea Herson, înainte ca avansarea sa în regiune să fie oprită.

În ultimele săptămâni, forţele ucrainene au trecut din nou la ofensivă în această zonă, pentru a-şi recuceri teritoriile pierdute.

___

Etichete:

Distribuie articolul:

Share on facebook
Share on twitter
Share on pinterest
Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Articole populare

Newsletter

Rămai la curent cu cele mai importante știri ale momentului.