Un alt general rus ar fi fost ucis în luptele din estul Ucrainei

Un general rus a fost ucis în estul Ucrainei, adăugându-se șirului de victime militare de rang înalt suferite de Moscova, scrie Reuters, citând un jurnalist rus din presa de stat. Acesta ar fi al unsprezecelea general rus ucis pe front, după generalul Andrei Simonov, comandantul unităților de război electronic, ucis în urmă cu o săptămână.

Tanc rusesc distrus in UcrainaFoto: Ministerul ucrainean al apararii

În anunțul publicat pe Telegram de reporterul televiziunii de stat Alexander Sladkov nu este specificat exact când și unde a fost ucis generalul-maior Roman Kutuzov.

Până la acest moment nu a existat niciun comentariu din partea ministerului rus al Apărării.

Forțele ruse au intensificat atacurile pentru a captura Severodonetsk, un oraș cheie din regiunea Donbas din estul Ucrainei, pe care Moscova îl vizează după ce nu a reușit să cucerească Kievul, la începutul războiului.

Rusia clasifica decesele militare drept secrete de stat chiar și pe timp de pace și nu și-a mai actualizat din 25 martie cifrele oficiale privind pierderile în rândul armatei. Bilanțul prezentat atunci indica 1.351 de militari ruși uciși de la declanșarea războiului din Ucraina, în 24 februarie.

Fost comandant NATO în Europa: Pierderile de generali înregistrate de ruși sunt fără precedent în istoria modernă

Generalul în rezervă James Stavridis, fost comandant suprem al NATO în Europa, declara în urmă cu o săptămână că „incompetența uimitoare” a armatei ruse în Ucraina a dus la o pierdere de generali și alți ofițeri superiori fără precedent în istoria modernă, potrivit The Hill.

„În istoria modernă, nu există nicio situație comparabilă în ceea ce privește moartea generalilor. Am văzut de partea rusă, într-o perioadă de două luni, cel puțin o duzină, dacă nu mai mulți, de generali ruși uciși”, a afirmat Stavridis într-un interviu difuzat duminică de postul de radio american WABC 770 AM.

Pentru comparație, Stavridis a citat recentele conflicte în care au fost implicate Statele Unite, afirmând că „nici un general nu a fost pierdut în luptă” în războaiele americane din Afganistan și Irak.

„Nu e vorba doar de generalii uciși”, a spus Stavridis cu privire la armata rusă, remarcând și „incapacitatea lor de a organiza logistica”, „planul de luptă prost” și „pierderea navei lor amiral pe mare”.

„A fost o performanță proastă a rușilor până acum”, a subliniat fostul comandant NATO.

Pierderi fără precedent printre generalii ruși trimiși în Ucraina

Ucraina a anunțat în urmă cu o săptămână uciderea unui al zecelea general rus trimis de Moscova pe front, generalul Andrei Simonov, comandantul unităților de război electronic. utoritățile ucrainene spuneau că alături de el au fost uciși 100 de soldați ruși într-un atac de artilerie în apropiere de Izium, în estul Ucrainei.

Pe 23 aprilie ministerul Apărării de la Kiev a anunțat că doi generali ruși au fost uciși în apropierea orașului Herson din sudul țării și că un al treilea se află în stare gravă după ce forțele armate ucrainene au lovit postul de comandă al Armatei 49 a Rusiei.

Primul general rus ucis în Ucraina a fost raportat de Kiev pe 27 februarie, la doar 3 zile de la declanșarea invaziei de către Vladimir Putin, fiind vorba chiar de generalul Magomed Tușaev, numărul doi al trupelor cecene și care era considerat mâna dreaptă a lui Ramzan Kadîrov. Tușaev a fost ucis în timpul luptelor pentru aeroportul strategic Hostomel din apropierea Kievului.

Etichete:

Distribuie articolul:

Share on facebook
Share on twitter
Share on pinterest
Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Articole populare

Newsletter

Rămai la curent cu cele mai importante știri ale momentului.