Un judecător american menține controversata măsură sanitară care blochează migranții la frontiere

Un judecător federal din Louisiana a împiedicat vineri administrația lui Joe Biden să ridice o măsură sanitară implementată de administrația Trump în timpul pandemiei pentru a-i permite expulzarea imediată a migranților care trec granițele terestre ale SUA fără viză, potrivit AFP.

Migranti la granita sudica a SUAFoto: Guillermo Arias / AFP / Profimedia Images

Autoritățile au vrut să ridice la 23 mai așa-numita măsură „Titlul 42”, foarte controversată deoarece îi împiedică pe solicitanții de azil să își prezinte cererile, dar guvernatorii republicani din 24 de state s-au opus în instanță.

„Curtea concluzionează că statele reclamante au îndeplinit cerințele” pentru menținerea sa temporară, a scris judecătorul Robert Summerhays în decizia sa de vineri.

Titlul 42 este o măsură de sănătate publică care a fost adoptată în 1893 pentru a proteja Statele Unite de numeroasele epidemii de holeră și febră galbenă care au avut loc la acea vreme. De atunci, a fost rar pusă în aplicare.

În martie 2020, guvernul fostului președinte Donald Trump a activat această măsură sanitară pentru a putea expulza fără întârziere migranții fără permis de ședere care sunt opriți la frontierele terestre.

Această măsură este imediată și nu permite recursuri legale, nici măcar pentru cei care doresc să solicite azil.

Există rare excepții, pentru anumite naționalități, cum ar fi ucrainenii, de la invadarea țării lor de către Rusia, sau pentru minorii neînsoțiți.

De la intrarea sa în vigoare, sistemul a fost utilizat de peste 1,8 milioane de ori.

Activiștii pentru drepturile omului se temeau de continuarea aplicării titlului 42, despre care spun că duce la o creștere a tentativelor de trecere ilegală a frontierei cu Mexicul, cu numeroși răniți și morți.

„Această decizie nefericită spune că guvernul poate suspenda cererile de azil fără preaviz, dar nu poate restabili un proces normal de imigrație fără a trece printr-un proces lung și complicat”, a declarat pentru AFP Aaron Reichlin-Melnick, expert la American Immigration Council.

El consideră că această „decizie absurdă va continua să dăuneze solicitanților de azil și să provoace haos la granița” cu Mexicul.

Etichete:

Distribuie articolul:

Share on facebook
Share on twitter
Share on pinterest
Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Articole populare

Newsletter

Rămai la curent cu cele mai importante știri ale momentului.