Un nou semafor cu buton va fi pus în funcţiune în Braşov

Marți, 23 august, un nou sistem de semaforizare va fi pus în funcțiune la trecerea de pietoni de pe B-dul 15 Noiembrie, în apropiere de intersecția cu strada Agrișelor, în cadrul programului de creștere a siguranței circulației la trecerile de pietoni. Semaforul a funcționat în ultimele două săptămâni în „galben intermitent“.

,,Continuăm programul de creștere a siguranței la trecerile de pietoni, program pe care l-am stabilit în urma discuțiilor cu reprezentanții Poliției Municipiului Brașov încă de anul trecut. În toate cazurile este vorba despre treceri de pietoni cu risc de accident și pe care s-au întâmplat evenimente neplăcute de-a lungul timpului. Vrem să eliminăm cât de mult aceste riscuri, mai ales că în apropiere se află și grădinița cu program prelungit nr 13. După cum am mai declarat, unul dintre obiectivele noastre, ca municipalitate, este ca Brașovul să fie un oraș sigur din toate punctele de vedere, inclusiv cel al mobilității, iar protejarea pietonilor trebuie să fie unul dintre obiectivele oricărei administrații responsabile. Anul trecut am demarat acest program, care vizează siguranța la trecerile de pietoni, iar implementarea lui s-a dovedit un succes confirmat și de reducerea incidentelor, inclusiv cele grave, care implicau pietonii. În plus, aceste semafoare ajută și la fluidizarea traficului auto, deoarece astfel traversează strada grupuri mai mari de pietoni, iar opririle mașinilor sunt mai rare”, a precizat primarul Allen Coliban.

Reamintim că, în cadrul acestui program, primul semafor cu buton este funcțional din luna ianuarie 2021, pe Bulevardul Griviței, la Farmacom, iar începând cu luna aprilie 2021 au mai fost puse în funcțiune alte 15, respectiv: str. Carpaților; str. Mureșenilor (Piața Sfatului); b-dul Saturn, intersecție cu Aleea Minerva (la blocul Potcoavă); str. 13 Decembrie, intersecție cu str. Pictor Luchian; str. 13 Decembrie, la intersecția cu str. Ioan Popasu; str. Buzești, la intersecție cu Ecaterina Teodoroiu; Calea București, înainte de sensul giratoriu Calea București – Saturn – Poienelor (McDonald’s), pe direcția de mers spre centru; la Colegiul Nicolae Titulescu; pe Calea Feldioarei, intersecție cu str. Baciului; pe str. Crinului, în zona Școlii Gimnaziale nr. 11; pe str. Prunului, în dreptul Școlii Gimnaziale nr. 9;  pe str. Lacurilor, intersecție cu str. Nucului; pe Calea Feldioarei, intersecție cu str. Ecaterina Teodoroiu; B-dul Valea Cetății, intersecție cu Zmeurei; pe str. Berzei, la intersecție cu strada Sitarului. La acestea se adaugă și semaforizarea celor două treceri de pietoni de la intersecția bulevardelor Mihail Kogălniceanu cu Griviței.

Conform datelor furnizate de Biroul Rutier din cadrul Poliției Municipiului Brașov, dacă în 2020, înainte de punerea în funcțiune a acestor semafoare, au fost înregistrate 82 de accidente grave, în 2021 s-a înregistrat o scădere cu 41%, înregistrându-se 48 de accidente grave. Impactul pozitiv a instalării acestor sisteme de semaforizare și a iluminării suplimentare a trecerilor de pietoni este și mai evident în ceea ce privește numărul persoanelor decedate, astfel în 2020 s-au înregistrat 10 decese în urma accidentelor, iar în 2021, două, respectiv o scădere cu 80%. În ceea ce privește situația persoanelor rănite grav, în 2020 s-au înregistrat 73 de cazuri, iar în 2021, 48, adică o scădere de 25 de cazuri, respectiv cu 34%.

Semaforizarea și iluminarea suplimentară a trecerilor de pietoni reprezintă o alternativă pe care Primăria Brașov și-a propus să o implementeze în locul sistemelor de reducere a vitezei (bumpere), care încetinesc excesiv traficul și măresc poluarea.

Toate trecerile de pietoni sunt echipate cu buton de „cerere traversare pentru pietoni”, în așa fel încât traficul auto și cel pietonal să fie optimizate în zona respectivă și să țină cont de necesarul de traversare (spre deosebire de sistemele cu timpi ficși de semaforizare).

Locurile de amplasare au fost stabilite în Comisia de circulație, ținând cont de solicitările poliției rutiere (naționale), pe baza analizei riscului de accidente și a necesarului de fluidizare a traficului.

Etichete:

Distribuie articolul:

Share on facebook
Share on twitter
Share on pinterest
Articole similare
Articole populare

Newsletter

Rămai la curent cu cele mai importante știri ale momentului.