Un șofer prins drogat la volan a încercat să mituiască un polițist din Râșnov cu 200 de euro

Ca să scape de amendă, un bărbat care circula cu mașina prin Râșnov a încercat să mituiască un polițist. Agentul de la Rutieră l-a tras pe dreapta pe șofer pentru un control de rutină, iar acesta a fost testat pentru alcoolemie și consum de droguri. Nu mare le-a fost mirarea oamenilor legii când au descoperit că bărbatul consumase substanțe psihoactive înainte să iasă cu mașina în trafic.

Deși a încălcat legea, șoferul ar fi vrut să scape basma curată, așa că s-a gândit că cea mai bună soluție ar fi să îl mituiască pe polițistul care a constatat infracțiunea.

„În fapt, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe DN 73 A, în urma testării, agentul de poliție l-a depistat pe conducătorul auto pozitiv cu substanța psihoactivă cannabis, iar acesta i-a promis suma de 200 de euro agentului constatator pentru ca cel din urmă să nu-i întocmească dosar penal pentru conducere sub influența substanțelor psihoactive. Agentul de poliție a refuzat suma de bani sesizând de îndată Serviciul Județean Anticorupție Brașov”, au declarat reprezentanții DGA Brașov.

Șoferul și-a recunoscut vina, în cele din urmă și a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorul de caz. Bărbatul este cercetat în continuare pentru dare de mită.

În ultima perioadă, tot mai mulți șoferi care se află sub influența drogurilor sunt prinși în trafic de polițiști. Numai duminică oamenii legii au descoperit trei cazuri în care conducătorii auto au fost testați pozitiv pentru consumul de substanțe psihoactive. O femeie de 32 de ani din București consumase cocaină, un bărbat de 37 de ani, tot din Capitală, a ieșit pozitiv la benzodiazepină, iar în cazul unui alt bărbat de 32 de ani din Maramureș testele au arătat că a consumat amfetamină. Toți trei s-au ales cu dosare penale pentru conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Etichete:

Distribuie articolul:

Share on facebook
Share on twitter
Share on pinterest
Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Articole populare

Newsletter

Rămai la curent cu cele mai importante știri ale momentului.