Un volum cu discursuri ale lui Volodimir Zelenski va fi publicat în Franţa

O selecţie de discursuri şi „o adresare inedită către francezi” ale preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski vor fi publicate în luna mai, a anunţat luni editura franceză Grasset, potrivit AFP și Agerpres.

Volodimir ZelenskiFoto: Ukrainian President’s Office / Zuma Press / Profimedia

„Ediţiile Grasset anunţă publicarea exclusivă a unei cărţi a preşedintelui Zelenski, formată dintr-un ansamblu de discursuri alese şi o adresare inedită către francezi. Această carte va constitui prima ediţie mondială a discursurilor sale”, a precizat editura într-un comunicat.

Titlul cărţii nu a fost divulgat.

„Toate profiturile provenite din vânzarea cărţii vor fi vărsate organismului de susţinere a poporului ucrainean gestionat de ambasada Ucrainei la Paris”, a adăugat editura Grasset.

Volodimir Zelenski, un fost comediant în vârstă de 44 de ani ales şef al statului în 2019, a căpătat statura unui lider al rezistenţei după începutul invaziei ruse de la sfârşitul lui februarie, întruchipând hotărârea poporului său în faţa superiorităţii militare a Moscovei, notează AFP.

Etichete:

Distribuie articolul:

Share on facebook
Share on twitter
Share on pinterest
Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Articole populare

Newsletter

Rămai la curent cu cele mai importante știri ale momentului.