Ungaria promite să-și îndeplinească toate angajamentele luate pentru deblocarea fondurilor UE – ministru

Ungaria s-a angajat duminică să-și îndeplinească toate angajamentele asumate față de Comisia Europeană pentru a debloca finanțarea Uniunii Europene, după ce executivul UE a propus suspendarea a aproximativ 7,5 miliarde de euro pentru Ungaria din cauza corupției, relatează Reuters.

Tibor NavracsicsFoto: Isopix / Shutterstock Editorial / Profimedia

Ministrul Dezvoltării, Tibor Navracsics, responsabil cu negocierile cu UE, a declarat că speră că măsurile Ungariei vor fi suficiente pentru a convinge Comisia UE că vor fi implementate suficiente garanții pentru a proteja fondurile UE.

Cauzl Ungariei este primul caz de acest fel în blocul celor 27 de țări în cadrul unei noi sancțiuni menite să protejeze mai bine statul de drept, informează Reuters.

UE a introdus noua sancțiune financiară în urmă cu doi ani tocmai ca răspuns la ceea ce consideră că reprezintă subminarea democrației în Polonia și Ungaria, unde premierul Viktor Orban a supus instanțele, mass-media, ONG-urile și mediul academic, precum și restricționarea drepturilor migranților, homosexualilor și femeilor în timpul celor peste un deceniu la putere.

„Este vorba despre încălcări ale statului de drept care compromit utilizarea și gestionarea fondurilor UE”, a declarat comisarul european pentru buget, Johannes Hahn.

„Nu putem concluziona că bugetul UE este suficient de protejat”.

Neregulile din Ungaria care au adus sancțiunea

El a evidențiat nereguli sistemice în legile privind achizițiile publice din Ungaria, garanții insuficiente împotriva conflictelor de interese, deficiențe în ceea ce privește urmărirea penală eficientă și lipsuri în alte măsuri de combatere a corupției.

Hahn a declarat că Comisia recomandă suspendarea a aproximativ o treime din fondurile de coeziune prevăzute pentru Ungaria din bugetul comun al blocului pentru 2021-27, în valoare totală de 1.1 de trilioane de euro.

Cele 7,5 miliarde de euro în cauză se ridică la 5% din PIB-ul estimat al țării pentru 2022. Țările UE au acum la dispoziție până la trei luni pentru a lua o decizie cu privire la această propunere.

Hahn a declarat că cea mai recentă promisiune a Ungariei de a răspunde criticilor UE reprezintă un pas semnificativ în direcția corectă, dar trebuie să se traducă în continuare în noi legi și acțiuni practice înainte ca blocul să fie liniștit.

Ungaria este „campioană” la nereguli cu fonduri UE

În ultimele săptămâni, guvernul Orban a propus crearea unei noi agenții anti-corupție, în condițiile în care Budapesta a fost supusă la presiuni pentru a asigura bani pentru economia aflată în dificultate și pentru forint, moneda cu cele mai slabe performanțe din estul UE.

Orban, care se autointitulează un „luptător pentru libertate” împotriva viziunii liberale a Occidentului, neagă faptul că Ungaria – o țară ex-comunistă cu aproximativ 10 milioane de locuitori – este mai coruptă decât alte țări din UE.

Reuters a documentat în 2018 modul în care Orban direcționează fondurile de dezvoltare ale UE către prietenii și familia sa, o practică despre care organizațiile pentru drepturile omului spun că a îmbogățit imens cercul său de apropiați și i-a permis lui Orban să se consolideze la putere.

Ungaria a avut nereguli în aproape 4% din cheltuielile sale cu fonduri UE în perioada 2015-2019, potrivit OLAF, organismul antifraudă al blocului comunitar, de departe cel mai ridicat nivel dintre cele 27 de țări UE.

Etichete:

Distribuie articolul:

Share on facebook
Share on twitter
Share on pinterest
Articole similare
Articole populare

Newsletter

Rămai la curent cu cele mai importante știri ale momentului.