VIDEO / Este oficial! Transfăgărășanul se redeschide începând de mâine

După mai bine de jumătate de an în care a stat închis, cel mai spectaculos drum din România va fi redeschis circulației. Începând de mâine dimineață, de la ora 8.00, mașinile vor putea merge, din nou, pe Transfăgărășan, între Piscul Negru și Bâlea Cascadă.

O echipă a CNAIR a inspectat astăzi drumul dintre munți, asta după ce în ultimele săptămâni angajații DRDP Brașov au muncit din greu la deszăpezirea șoselei.

„S-a muncit intens cu utilajele și oamenii noștri de la regională și de la secții și am reușit să dăm cu două săptămâni mai devreme, să deschidem circulația pe acest drum foarte important, de altfel, Transfăgărășanul. Am efectuat parcurgerea întregului traseu, am făcut revizia, am inspectat lucrările privind siguranța circulației, lucrările de carosabil, de reparații și am constatat împreună cu comisia că se poate deschide circulația în condiții de siguranță, începând cu mâine dimineață, ora 8.00, condițiile fiind foarte bune pentru deplasare”, a declarat Florea Dascălu, directorul Direcției Întreținere Drumul Naționale și Autostrăzi din cadrul CNAIR.

CNAIR a reușit în acest an, printr-un efort susținut și cu ajutorul condițiilor meteo favorabile, să efectueze lucrările necesare pentru curățarea și pregătirea drumului cu două săptămâni mai devreme față de termenul obișnuit, respectiv 1 iulie. Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale și autostrăzi pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

sursa video: DRDP Brașov





sursa video: DRDP Brașov

Etichete:

Distribuie articolul:

Share on facebook
Share on twitter
Share on pinterest
Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Articole populare

Newsletter

Rămai la curent cu cele mai importante știri ale momentului.