VIDEO „Încă o legendă a Iaşiului a luat sfârşit”. Hanul „Trei sarmale„ a fost demolat noaptea trecută

Hanul Trei Sarmale din Iaşi, unul din cele mai cunoscute hanuri din zona Moldovei, a fost demolat noaptea trecută, fără autorizație de demolare, potrivit declarațiilor făcute de primarul orașului, Mihai Chirica. Clădirea demolată nu era monument istoric deoarece hanul vechi a fost distrus de bombardamentele din 44 și reconstruit în anii 70. Chiar și așa, clădirea avea o valoare memorială, iar demolarea a stârnit emoție. De-a lungul timpului, hanul a fost frecventat de Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu, Ion Creangă.

Hanul Trei sarmaleFoto: Facebook

„Nu era o frumuseţe clădirea, dar era emblematică pentru oraş. Nu a existat autorizaţie de demolare. Noi nu am primit aşa ceva, nici vorbă să fi existat vreun refuz al primăriei. Proprietarul este cel care era aseară pe excavator, va trebui să răspundă rigorilor legii. Păcat să ai un brand şi tu să pui buldozerul pe el. Proiectul viza reparaţii capitale şi extindere, în nici un caz demolare. Fiecare va răspunde pentru ce şi-a asumat”, a afirmat primarul Mihai Chirica, citat de news.ro.

Bobi Apăvăloaei, directorul Direcției Județene de Cultură Iași, a declarat pentru HotNews.ro că imobilul nu era monument istoric, fiind construit în anii 70.

„Clădirea nu este monument istoric sau în zonă protejată. Nu a fost niciodată în lista monumentelor istorice. Este o refacere din anii 70. În perioada celui de-al doilea război mondial, Iașiul a fost pe linia frontului Iași-Chișinău fiind bombardat și suferind numeroase distrugeri. Vreo 4000-5000 de clădiri reprezentative au fost afectate de bombardamente. După război, în anii 60-70 s-a luat decizia refacerii clădirilor vechi cu o poveste interesantă, cum era și Hanul trei sarmale. La vremea respectivă, arhitectul Costiniu s-a inspirat din tabloul pictorului Emanoil Bardasare este un tablou faimos al hanului Trei sarmale”, a povestit Apăvăloaei.

Directorul Direcției de Cultură Iași spune că din punct de vedere arhitectural, imobilul nu era valoros, dar avea valoare memorială.

„Locul este încărcat de istorie și memorie, atât pentru vechii ieșeni cât și pentru ieșenii mai noi. Eu am copilărit în cartierul Frumoasa, care este vecin, și în zilelel de odihnă părinții ne scoteau la iarbă verde pe tăpșanele din jurul acestui han. La fel procedau foarte mulți ieșeni și de asta este imaginea idilică a acelui loc. Și știrea că acel loc a fost demolat a creat emoție. Eu știam că acolo se lucrează pentru un proiect de reparație, consolidare, extindere a hanului, să fie adaptat nevoilor zilelor noastre, nu că se va demola”, a explicat acesta.

Singura autorizație de construire emisă de Primăria Iași pentru Hanul Trei Sarmale datează din decembrie 2021, scrie ziarudeiași.ro. „Reparații capitale, refuncționalizare, extindere Han Trei Sarmale, amenajare parcări, sistematizare incintă, împrejmuire teren proprietate”, se arată în autorizația 750/2021. În autorizație se specifică că se va interveni asupra clădirii Hanului, dar nu este prevăzută o demolare.

Demolarea hanului a stârnit revoltă.

Actorul Ion Sapdaru a scris că încă o legendă a Iașilor a luat sfârșit.

  • ”Trei sarmale” nu mai e. Înca o legendă a Iașilor a luat sfârșit . (…) „Trei sarmale” a fost primul local din Iași în care am fost acum 33 de ani . Eram într-o delegație de actori basarabeni și vizităm locurile celebre din Iași . După ce am fost la „Plopii fără soț” am venit la celebrul han . Am primit , desigur, cele 3 sarmale moldovenești , care mi s-au părut cele mai bune mâncate vreodată și un pahar de vin de Bucium , bun și acela până la Dumnezeu .
  • Apoi ne-am plimbat prin crâșmă , cineva arătându-ne cam la ce mese ar fi stat cândva : Vasile Alecsandri , Mihail Eminescu , Ion Creangă , Păstorel Teodoreanu , Octav Băncilă … (…) Am citit aseară tot ce am găsit pe net din istoria hanului de la 1675 până mai încoace . Povestea lui are multe momente dramatice dar întotdeauna efemerii lui stăpâni găseau soluții pentru al salva. Cu excepția contemporanilor noștri”, a scris actorul pe pagina de Facebook.

Arhitectul Iulian Nicolau, consilier USR şi şef al Comisiei Urbanism din Consiliul Local, a scris și el pe pagina de Facebook că hanul a fost demolat abuziv.

„Hanul Trei Sarmale a fost demolat ABUZIV fără să existe Autorizație de Demolare, conform consultărilor avute cu Direcția de Arhitectură a Primăriei Iași! „In autorizația emisă era prevăzută refuncționalizarea hanului, expertiza din documentație spune despre măsuri de consolidare, in nici un caz de dezafectare. În expertiza din AC nu se propune decât desființarea unui beci. In rest sunt măsuri de consolidare. „Fac apel către factorii de justiție abilitați să intervină imediat pentru a reinstaura supremația legii în Municipiul Iași”, a scris Iulian Nicolau.

PNL

Șeful PNL Iași face plângere penală

Președintele PNL Iași, Alexandru Muraru, a anunțat că a depus plângere penală după demolarea Hanului Trei Sarmale.

„Luând în considerare faptul că proprietarul nu avea autorizație de demolare iar prin actele emise de autoritățile locale acesta era răspunzător pentru efectuarea lucrărilor de reparații capitale, reabilitare, extindere și refuncționalizare, se întrunesc elemente de suspiciune pentru încălcarea legii. Din acest motiv, am luat decizia să sesizez autoritățile competente în vederea declanșării unei anchete care să elucideze intervenția ireversibilă asupra clădirii Hanului Trei Sarmale, cu mesajul clar că respectarea legislației în domeniu nu este opțională”, a declarat Muraru, potrivit unui comunicat de presă.

Etichete:

Distribuie articolul:

Share on facebook
Share on twitter
Share on pinterest
Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Articole populare

Newsletter

Rămai la curent cu cele mai importante știri ale momentului.