VIDEO Liga 1, play-out: FC Botoșani egalează Rapidul în clasament (2-1 vs Chindia Târgoviște)

FC Botoşani a obținut o victorie la limită, scor 2-1, vineri, în deplasare, împotriva Chindiei Târgoviște. Acesta a fost primul meci din etapa a cincea a play-out-ului Ligii I.

FC Botosani, victorie impotriva Chindiei TarvovisteFoto: Facebook – Fotbal Club Botoșani

Chindia a deschis scorul prin Chamed (’41), dar Botoșani s-a impus după ce a înscris prin Roman (’45) și Papa (’66).

Grație acestui succes, FC Botoșani a acumulat 32 de puncte și a egalat Rapidul în clasamentul play-out-ului (giuleștenii vor avea însă parte de un meci facil cu Gaz Metan Mediaș). De cealaltă parte, Chindia rămâne pe locul 13, de baraj, cu 22 de puncte (la egalitate cu CS Mioveni, de pe 12).

Rezumatul partidei dintre Chindia Târgoviște și FC Botoșani

*sursă video: Orange Sport

Au evoluat echipele:

Chindia: D. Moldovan – Butean, Piţian, Iacob, Dinu (Corbu ’82) – A. Şerban (Jipa ’82), Dulca, Passaglia (Chunchukov ’82), Popadiuc (Sila ’65) – Chamed – D. Florea. Antrenor: Emil Săndoi

FC Botoşani: E. Pap – Braun, E. Florescu, A. Şeroni, Ţigănaşu – Papa, Dican, Haruţ – Santos (Tîrcoveanu ’46), M. Roman (Grubac ’86), Mailat (Jaja ’65). Antrenor: Marius Croitoru.

Liga 1, etapa a cincea din play-out

Chindia Târgoviște vs FC Botoșani 1-2

CS Mioveni vs Dinamo București / vineri, de la ora 20:30

Sepsi Sf. Gheorghe vs UTA Arad / sâmbătă, de la ora 15:00

U Craiova 1948 vs Academica Clinceni / duminică, de la ora 15:00

Rapid București vs Gaz Metan Mediaș / luni, de la ora 20:30.

Liga 1, clasament play-out

1. Rapid București 32 de puncte

2. FC Botoşani 32 (+1 meci)

3. Sepsi Sfântu Gheorghe 30

4. UTA Arad 26

5. U Craiova 1948 25

6. CS Mioveni 22

7. Chindia Târgovişte 22 (+1 meci)

8. Dinamo București 13

9. Academica Clinceni 1

10. Gaz Metan Mediaş -17.

*Academica și Gaz Metan au fost depunctate în mai multe rânduri.

De știut despre play-out-ul din Liga 1

  • Primele două clasate la finalul play-out-ului vor juca un baraj, iar câștigătoarea se va confrunta, în alt baraj, cu echipa din play-off aflată pe ultimul loc de cupă europeană. Învingătoarea se va califica în Conference League (a treia competiție europeană ca importanță, după Champions League și Europa League).
  • Ultimele două clasate vor retrograda direct în Liga 2.
  • Ocupantele locurilor 13 şi 14 vor participa la un baraj cu echipele de pe locurile 4, respectiv 3, din acest sezon din Liga 2.

Etichete:

Distribuie articolul:

Share on facebook
Share on twitter
Share on pinterest
Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Articole populare

Newsletter

Rămai la curent cu cele mai importante știri ale momentului.