VIDEO Momentul în care o casă de sute de mii de dolari e luată de valurile puternice ale Atlanticului

O casă construită pe piloni pe țărmul Insulei Hatteras din largul coastei Carolina de Nord a fost măturată de o furtună violentă, marți, potrivit agenției SWNS, citată de Reuters.

Casă de vacanță prăbușită în Oceanul AtlanticFoto: Facebook / CapeHatterasNS

Casa a fost construită chiar în buza Oceanul Atlantic, sprijinită pe piloni, pe țărmul Capului Hatteras, în comunitatea Rodanthe, care număra în 2010 doar 261 de persoane.

Proprietatea a fost estimată la 381.200 de dolari și era nelocuită în momentul în care s-a prăbușit în apele Oceanului Atlantic.

Casa care a fost luată de valurile puternice care loveau țărmul nu este singura care a cedat în fața forței naturii.

Anul acesta, în luna februarie, a fost luată pe sus de ape prima casă și dusă în larg, iar autoritățile americane au anunțat că o a treia casă a cedat din cauza vântului.

Plaja a fost închisă de forțele de ordine, iar locuitorii au fost avertizați să nu se apropie de apă.

Potrivit postului american de televiziune Fox35 Orlando, sute de case scumpe de vacanță au fost ridicate de-a lungul litoralului, unde experții spun că nu ar fi trebuit să fie construite.

Insula Hatteras din Carolina de Nord este deosebit de vulnerabilă la valurile provocate de furtuni iar locuințele pot fi distruse rapid, atrag atenția specialiștii.

Etichete:

Distribuie articolul:

Share on facebook
Share on twitter
Share on pinterest
Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Articole populare

Newsletter

Rămai la curent cu cele mai importante știri ale momentului.