VIDEO Simona Halep și Kirsten Flipkens, moment emoționant după ultimul meci din cariera belgiencei – Mesajul româncei

Simona Halep s-a calificat în turul trei la Wimbledon 2022, după ce a învins-o pe Kirsten Flipkens, scor 7-5, 6-4 (meciul a fost unul foarte dificil pentru fosta lideră WTA, Simona revenind după ce a fost condusă în ambele seturi). Cele două jucătoare s-au îmbrățișat la finalul ultimei partide de simplu din cariera belgiencei și au avut mari emoții în timpul interviurilor de pe teren.

Simona Halep si Kirsten FlipkensFoto: Twitter – Wimbledon

Kirsten Flipkens, onorată să joace ultimul meci al carierei împotriva Simonei Halep

„Am atât de multe de zis și totuși atât de puține. Emoțiile m-au prins din urmă. Este meciul meu de rămas bun. Faptul că-mi pot încheia cariera la simplu împotriva unei campioane așa cum este Simona… pe un teren ca acesta, în fața unui public ca voi, este un vis devenit realitate.

Prima dată când am venit aici, Kim Clijsters juca la juniori. Întotdeauna a fost foarte special să fiu aici. A fost o mare onoare să-mi iau rămas bun aici, la Wimbledon, în meciul cu o mare campioană cum este Simona.

E o întrebare bună ce urmează. Am meci de dublu mâine. Probabil că vom merge la Ibiza după ce termin la dublu” – Kirsten Flipkens, după ultimul meci de simplu din carieră.

Simona Halep, omagiu pentru Kirsten Flipkens după ultimul meci de simplu din cariera belgiencei

„Nu e vorba despre meciul meu, ci despre ea. Mă bucur că am putut să joc împotriva ei ultimul meci, am vorbit în trecut despre asta, dar acum emoția e mai mare.

Am tremurat înaintea acestui meci, antrenorul meu știe și poate să confirme. Flipkens e o jucătoare dificilă, care taie ritmul, joacă foarte bine, nu cedează niciodată.

Vreau să te felicit pentru întreaga carieră și îți urez mult noroc pentru ceea ce urmează. Mergi în vacanță, dar gândește-te și la ce vei face după aceea. Îți mulțumesc pentru tot!” – Simona Halep, după victoria din turul doi de la Wimbledon 2022.

Simona Halep și Kirsten Flipkens, moment emoționant după meciul de la Wimbledon

*sursă video: Eurosport

De știut:

  • Următoarea adversară a Simonei Halep de la Wimbledon va fi Magdalena Frech. Aflată pe locul 92 în clasamentul WTA, poloneza a învins-o pe slovaca Anna Karolina Schmiedlova (84 WTA), scor 6-4, 6-4.
  • Pentru calificarea în turul al treilea, Simona Halep va primi un cec în valoare de 120.000 de lire sterline (aproximativ 146.000 de dolari).
  • Simona Halep și Irina Begu s-au calificat în turul al treilea, în timp ce Ana Bogdan, Irina Bara și Sorana Cîrstea au fost eliminate. România mai este reprezentată pe tabloul de la Wimbledon de Mihaela Buzărnescu (va juca joi împotriva americancei Coco Gauff).
  • La această ediție de la Wimbledon nu sunt acordate puncte (din cauza neînțelegii dintre WTA/ATP și organizatorii de la All England Club pe subiectul interzicerii sportivilor din Rusia și Belarus de la al treilea Grand Slam al anului).

Cum arată traseul virtual al Simonei Halep la Wimbledon 2022

Turul I: 6-3, 6-2 vs Karolina Muchova

Turul II: 7-5, 6-4 vs Kirsten Flipkens

Turul III: Magdalena Frech

Optimi: Paula Badosa / Petra Kvitova

Sferturi: Coco Gauff / Amanda Anisimova

Semifinale: Iga Swiatek / Jessica Pegula / Barbora Krejcikova

Finala: Ons Jabeur / Maria Sakkari.

Etichete:

Distribuie articolul:

Share on facebook
Share on twitter
Share on pinterest
Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Articole populare

Newsletter

Rămai la curent cu cele mai importante știri ale momentului.