Viktor Orban anunță că Ungaria va susține aderarea Republicii Moldova la UE

Premierul ungar Viktor Orban a salutat planul guvernului Republicii Moldova de a obţine statutul de ţară candidată la Uniunea Europeană, într-o convorbire telefonică avută joi cu omologul său moldovean, Natalia Gavriliţa, informează presa maghiară, citată de Agerpres.

Premierul Ungariei, Viktor Orban,la summitul liderilor europeni de la BruxellesFoto: BART MAAT / AFP / Profimedia

Ungaria va sprijini integrarea Moldovei în UE pe tot parcursul procesului de aderare, a spus şeful guvernului ungar, potrivit şefului biroului său de presă, Bertalan Havasi.

Cei doi premieri au vorbit şi despre situaţia din Ucraina, inclusiv despre criza refugiaţilor, menţionând că ambele lor ţări se învecinează cu Ucraina şi ajută sute de mii de persoane care fug din calea războiului, a declarat Havasi pentru MTI.

Orban şi Gavriliţă au lăudat, de asemenea, legăturile istorice dintre ţările lor şi şi-au exprimat sprijinul pentru stimularea în continuare a cooperării bilaterale în domeniul economic şi al formării profesionale, a adăugat Havasi.

Discuțiile despre aderarea Republicii Moldova la UE

La începutul lunii mai Parlamentul European a votat o rezoluție pentru acordarea statutului de țară candidată pentru aderarea la UE pentru Republica Moldova.

Textul rezoluției afirmă că Republica Moldova a fost afectată în mod disproporționat de războiul rusesc din Ucraina vecină. Acest lucru se datorează în principal sosirii a peste 450.000 de refugiați ucraineni de la începutul invaziei – dintre care aproape 100.000 rămân în Republica Moldova – dar și din cauza diminuării schimburilor comerciale și a creșterii prețurilor la energie și transport.

Pe 3 martie, președintele Maia Sandu a anunțat că a semnat cererea de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

Comisia Europeană a înmânat pe 11 aprilie, la Luxemburg, Republicii Moldova chestionarul cu privire la cererea de aderare la UE pe care autoritățile de la Chișinău vor trebui să-l completeze în vederea declanșării oficiale a procesului de aderare la Uniunea Europeană.

Pe 22 aprilie, Republica Moldova a transmis documentul cu cele circa 400 de răspunsuri la întrebările din chestionar ambasadorului UE la Chișinău.

Și Emmanuel Macron sprijină aderarea Moldovei la blocul comunitar

Într-o vizită istorică efectuată miercuri de președintele francez Emmanuel Macron în țara vecină, acesta a afirmat că Republica Moldova poate conta pe sprijinul Franței și al UE și că dorința Chișinăului de a adera la blocul comunitar este „perfect legitimă”.

„Această candidatură va fi dezbătută cu ocazia Consiliului European care va avea loc pe 23 şi 24 iunie, pe baza unui aviz oficial care va fi emis de Comisia Europeană. Franţa îşi va juca cu această ocazie în mod deplin rolul de preşedinte, pentru a permite să se ajungă la un consens care să recunoască amploarea eforturilor realizate şi legitimitatea poporului moldovenesc de a se alătura Uniunii şi, având în vedere situaţia pe care o traversăm şi pe care am descris-o, să transmitem un mesaj pozitiv şi clar faţă de cererea pe care aţi depus-o”, a spus liderul francez.

„În plus, doresc să ofer garanţii de cooperare accelerate pentru Moldova, care nu înlocuiesc procesul de aderare, dar care au ca scop să deschidă modalităţi de solidaritate şi de cooperare concrete cât se poate de rapid”, a adăugat Emmanuel Macron.

Etichete:

Distribuie articolul:

Share on facebook
Share on twitter
Share on pinterest
Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Articole populare

Newsletter

Rămai la curent cu cele mai importante știri ale momentului.