Voucherele de 50 de euro se vor distribui din iunie prin Poșta Română – ministrul Muncii

Voucherele de 50 euro pentru persoanele vulnerabile se vor distribui prin Poșta Română ​din iunie, potrivit declarațiilor ministrului Muncii Marius Budăi.

Marius BudăiFoto: Guvern

„Nu există, încă, un acord de finanţare a acestor vouchere, dar există un acord verbal prealabil. Au fost discuţii cu Comisia Europeană, (…) urmează ca noul ministru al Fondurilor Europene să parafeze ceea ce s-a discutat până acum. Cred că vom fi în situaţia în care prima tură de vouchere se va finanţa de la bugetul de stat şi vom recupera ulterior banii”, a afirmat Budăi, într-o conferinţă de presă la Timișoara, conform Agerpres.

  • Vom acorda din luna iunie voucherele în valoare de 50 de euro pentru fiecare pensionar care are pensia de până la 1.500 de lei.

  • Am solicitat coaliţiei politice să introducem aici şi familia monoparentală, care a fost lăsată deoparte mult timp.
  • Nu am uitat nici persoanele cu dizabilităţi şi copiii care încasează burse sociale. Măsurile trebuiau îndreptate şi spre mediul de afaceri.

Ce vor putea cumpăra cu voucherele românii care le vor primi

Cele şase alimente de bază care se vor putea cumpăra cu aceste vouchere de 50 de euro la fiecare două luni sunt: pâine, cartofi, orez, ulei, carne de pui şi ouă.

Potrivit lui Budăi, lista poate fi schimbată.

Răspunzând unei întrebări a presei, referitor la faptul că, potrivit BNR, suntem în faţa unei crize economice majore, ministrul Muncii a subliniat că pe piaţa muncii încă sunt foarte multe locuri neocupate.

„Este o criză economică care vine din două direcţii, respectiv una post-pandemică, şi una a războiului de la graniţele noastre. Nu este o criză economică care afectează doar România. Dar acest prim pachet de măsuri pe care l-am luat este exact pentru a sprijini categorii de cetăţeni vulnerabile, dar şi mediul de afaceri, pentru că cea mai bună protecţie socială este un loc de muncă”, a afirmat Budăi.

  • Dacă nu sprijinim acum mediul de afaceri să-şi apere locurile de muncă, va fi foarte greu să-i reangajezi ulterior, pentru că cetăţenii vor pleca din ţară, vor fi alte dificultăţi. Încă suntem pe situaţia în care – am discutat cu mediul de afaceri despre acel contingent de 100.000 de lucrători non-UE. Avem nevoie, încă, de forţă de muncă.

Etichete:

Distribuie articolul:

Share on facebook
Share on twitter
Share on pinterest
Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Articole populare

Newsletter

Rămai la curent cu cele mai importante știri ale momentului.