Wall Street își limitează pierderile datorită scăderii petrolului

Bursa de Valori din New York a încheiat joi în scădere, afectată de războiul din Ucraina și de inflație, chiar dacă scăderea prețului petrolului i-a permis să-și limiteze pierderile, potrivit AFP.

Wall StreetFoto: Vichaya Kiatying-Angsulee / Panthermedia / Profimedia Images

  • Dow Jones a scăzut cu 0,34%, la 33.174,07 puncte
  • Nasdaq, dominat de acțiunile pe tehnologie, a scăzut cu 0,95%, la 13.129,96 puncte
  • S&P 500 pierdut cu 0,43%, încheind la 4.259,52 puncte.

„Acțiunile au pierdut o parte dintre câștigurile din ziua precedentă (…), deoarece o nouă rundă de discuții între Rusia și Ucraina nu a dat rezultate pozitive”, au declarat analiștii.

Indicii au intrat, pentru o vreme, mult în roșu, Nasdaq-ul coborând până la 2,33%, înainte de a recupera puțin.

„Investitorii au beneficiat de faptul că prețurile petrolului au scăzut în continuare” după o corecție inițială de miercuri, a declarat Sam Stovall, șeful strategiei de investiții la CFRA.

În două sesiuni, prețul Brentului din Marea Nordului, una dintre cele două sortimente principale de aur negru, a pierdut aproape 15%.

„Sunt surprins că piața rezistă atât de bine”, a spus Sam Stovall.

Etichete:

Distribuie articolul:

Share on facebook
Share on twitter
Share on pinterest
Articole similare
Articole populare

Newsletter

Rămai la curent cu cele mai importante știri ale momentului.