Wimbledon 2022: Harmony Tan, în centrul unui scandal după victoria uriașă în fața Serenei Wiliams

Harmony Tan (115 WTA) a obținut marți una dintre cele mai importante victorii ale carierei, învingând-o pe Serena Williams în primul tur la Wimbledon 2022. Ulterior, franțuzoaica trebuia să joace la dublu, dar și-a anunțat partenera că nu poate evolua, fapt ce a declanșat un întreg scandal.

Harmony TanFoto: Harmony Tan / Instagram

Harmony Tan s-a impus cu 7-5, 1-6, 7-6 (7) în fața legendarei Serena Williams, ajunsă la 40 de ani.

În turul doi la Wimbledon 2022, franțuzoaica va lupta cu Sara Sorribes Tormo (45 WTA).

Harmony Tan, criticată de partenera de la dublu la Wimbledon 2022 după victoria în fața Serenei Williams

În urma meciului contra Serenei care a durat trei ore și 11 minute, Harmony Tan și-a anunțat partenera de la dublu, Tamara Korpatsch, că nu va putea evolua în fața perechii Nadiia Kichenok / Raluca Olaru.

Tamara Korpatsch s-a arătat extrem de dezamăgită de partenera ei, criticând-o pe rețelele sociale.

„Din păcate, partenera mea de dublu, Harmony Tan, s-a retras de la dublu astăzi. Tocmai mi-a trimis un mesaj în această dimineață.

Sunt foarte supărată, dezamăgită și foarte nervoasă că nu pot juca. În plus, nu e corect față de mine, nu meritam asta.

Ea m-a întrebat înainte de meci dacă vreau să jucăm dublu și am acceptat, nu eu am întrebat-o, ea mi-a propus!

Dacă ești „distrusă” după un meci de trei ore jucat cu o zi înainte, n-ai ce căuta în circuitul profesionist. Asta e opinia mea” – Tamara Korpatsch.

Daria Saville (98 WTA) a reacționat după postarea lui Korpatsch, susținând că mesajul transmis de germancă este „total neprofesionist”.

Tan’s partner Tamara Korpatsch is quite plucked about this doubles withdrawal, making two different Instagram statements about it.#Wimbledon pic.twitter.com/t0Ir9FoiHT

— Ben Rothenberg (@BenRothenberg) June 29, 2022

Etichete:

Distribuie articolul:

Share on facebook
Share on twitter
Share on pinterest
Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Articole populare

Newsletter

Rămai la curent cu cele mai importante știri ale momentului.