WTA Ostrava: A doua favorită, eliminată în optimi de o dublă câștigătoare de Grand Slam

​Paula Badosa, a doua favorită de la Ostrava, s-a oprit în optimile turneului „WTA 500”, iberica fiind învinsă în două seturi de Petra Kvitova, dublă câștigătoare de Grand Slam.

Paula BadosaFoto: Alfonso Jimenez / Shutterstock Editorial / Profimedia

Paula Badosa, învinsă de Petra Kvitova în optimi la WTA Ostrava

Campioană la Wimbledon în 2011 și 2014, Kvitova s-a impus după două ore și două minute de joc în fața sportivei aflate pe locul 4 în ierarhia mondială, scor 7-6(4), 6-4.

Petra a avut nevoie de opt mingi de meci pentru a obține victoria.

În sferturile competiției din Cehia, Petra Kvitova (20 WTA) se va duela cu învingătoarea partidei dintre Aliaksandra Sasnovich (31 WTA) și Elena Rybakina (26 WTA).

„Agel Open” de la Ostrava are loc în perioada 3-9 octombrie, se joacă pe hard indoor, are premii totale în valoare de $757.900 și face parte din categoria WTA 500. Campioana en-titre este Anett Kontaveit, iar principala favorită de acest an este Iga Swiatek, lidera mondială.

Etichete:

Distribuie articolul:

Share on facebook
Share on twitter
Share on pinterest
Articole similare
Articole populare

Newsletter

Rămai la curent cu cele mai importante știri ale momentului.