WTA Roma: Garbine Muguruza, eliminată în turul al doilea după ce a condus cu 6-3, 5-3

Garbine Muguruza, a opta favorită de la Foro Italico, a părăsit turneul WTA 1000 de la Roma în turul al doilea, fază a competiției în care a fost acceptată direct.

Garbine MuguruzaFoto: Ella Ling / Shutterstock Editorial / Profimedia

Iberica a fost învinsă în trei seturi de kazaha Yulia Putintseva (40 WTA), scor 3-6, 7-6(4), 6-1. Garbine a condus cu 5-3 în setul secund, dar nu a reușit să închidă partida.

Meciul de pe Grand Stand Arena a durat două ore și 19 minute.

Putintseva se va duela în optimi cu Ons Jabeur (favorită 9), după ce campioana de la Madrid a învins-o pe australianca Ajla Tomljanovic (41 WTA), scor 7-5, 6-2.

În cursul zilei de miercuri, alte trei favorite importante au fost eliminate de la Foro Italico: Anett Kontaveit (cap de serie 5), Karolina Pliskova (6) și Belinda Bencic (12).

WTA Roma are loc în perioada 9-15 mai pe zgura din complexul de la Foro Italico. Are premii totale în valoare de $2,527,250 și face parte din categoria „WTA 1000”. Campioana en-titre este Iga Swiatek (6-0, 6-0 în finala cu Karolina Pliskova).

Etichete:

Distribuie articolul:

Share on facebook
Share on twitter
Share on pinterest
Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Articole populare

Newsletter

Rămai la curent cu cele mai importante știri ale momentului.