Zelenski: Negocierile cu Rusia se opresc, dacă soldații ucraineni din Mariupol sunt „eliminați”

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a avertizat sâmbătă că „eliminarea” ultimilor militari ucraineni din Mariupol, orașul-port asediat de forțele ruse, „ar pune capăt oricăror negocieri de pace” cu Moscova.

Volodimir Zelenski în timpul vizitei la Bucha, oraş devenit simbol al atrocităţilor invaziei ruseFoto: Ronaldo Schemidt / AFP / Profimedia Images

„Eliminarea soldaților noștri, a oamenilor noștri (la Mariupol) va pune capăt oricăror negocieri” pentru pace între Rusia și Ucraina, a declarat Zelenski într-un interviu acordat site-ului de știri Ukrainska Pravda.

Luptătorii ucraineni care rămân la Mariupol și refuză să se predea vor fi eliminați, a declarat șeful Republicii Populare Donețk (DPR), susținută de Rusia.

Aliații Moscovei sunt aproape de capturarea Mariupolului, dar se crede că forțele ucrainene rezistă atacului din zona portului și a combinatului siderurgic Azovstal.

Săptămâna aceasta, Moscova a susținut că peste 1.000 de pușcași marini ucraineni s-au predat în Mariupol, dar Ucraina a negat informația.

Miza Mariupol

Trupele rusești încă încearcă să obțină controlul deplin al orașului, susține Statul Major al Armatei Ucrainei, potrivit BBC.

Capturarea definitivă a portului strategic ar avea și un efect psihologic semnificativ atât asupra rușilor, cât și asupra soldaților ucraineni.

O astfel de victorie, după pierderea serioasă a navei amiral Moskva, ar revitaliza propaganda Rusiei, care ar putea susține că întreaga campanie militară din Ucraina progresează și își atinge obiectivele.

Rusia se concentrează pe regruparea și întărirea trupelor sale, continuând bombardamentele și blocada la Harkiv, au mai transmis sâmbătă Armata Ucrainei și serviciul de informații.

Etichete:

Distribuie articolul:

Share on facebook
Share on twitter
Share on pinterest
Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Articole populare

Newsletter

Rămai la curent cu cele mai importante știri ale momentului.