Zelenski: Ucraina va ajuta Europa să „reziste presiunii energetice rusești”

Ucraina se pregătește să-și sporească exporturile de energie electrică către Uniunea Europeană pentru a ajuta Europa să „reziste presiunii energetice” care vine dinspre Moscova, a declarat miercuri președintele ucrainean Volodimir Zelenski, relatează AFP.

Volodimir ZelenskiFoto: Ukraine Presidency/Ukraine Presi / Zuma Press / Profimedia

„Vom crește exporturile noastre de energie electrică către consumatorii din Uniunea Europeană”, a spus ZelenskI în discursul său zilnic.

Aceste declarații vin a doua zi după un acord al țărilor membre ale Uniunii Europene de a-și reduce în mod coordonat consumul de gaze și de a ajuta astfel Germania după o scădere drastică a livrărilor rusești.

Kievul și europenii acuză Moscova că folosește gazul ca armă economică și politică.

„În ciuda războiului, am asigurat integrarea în timp record a rețelelor ucrainene în sistemul european”, a subliniat președintele ucrainean.

„Exporturile noastre ne permit nu numai să ne creștem veniturile în valută, ci și să ajutăm partenerii noștri să reziste presiunii energetice rusești. Vom face treptat din Ucraina o țară care să garanteze securitatea energetică a Europei”, a spus el.

El a comentat, de asemenea, distrugerea parțială a Podului Antonivskiy din Herson, regiune ocupată de ruși și pe care armata de la Kiev încearcă să o recupereze.

„Toate podurile vor fi, desigur, reconstruite, dar de către noi”, a spus el, explicând că acest pod strategic pentru aprovizionarea armatei ruse a fost vizat pentru a „distruge planurile” inamicului.

Urmărește ultimele evoluții din a 154-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

Etichete:

Distribuie articolul:

Share on facebook
Share on twitter
Share on pinterest
Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Articole populare

Newsletter

Rămai la curent cu cele mai importante știri ale momentului.